de Atena Ivanovici
Ploaia asta îmi atinge inima
A căzut mai jos cu două coaste
Şi e grea,
Mă întreb...
O fi de la oftat
Sau de la mult dor ce-a adunat?
Ploaia asta îmi înalţ-un gând
Creşte ca un fir de iarbă
Mai plăpând,
Mă întreb...
Pe tine te-a atins cumva
Dorul de atunci… cândva?
Ploaia asta cade neîntrebată
Peste a mea chemare
Nechemată,
Mă întreb...
Ai vrea să îmi aduci
Picătura ploii de atunci?
Ploaia asta e numai pentru mine
Îmi alunecă apatică
Prin vine,
Mă întreb...
Pe tine care ploaie te-a udat?
Inima nu ţi-a atins-o. Şi-ai uitat.
Gând în ploaie
E întuneric când se naşte-o stea
Străina luna sa ascunde în cer şi ea
O linişte albastră curge pe pământ
Mă înfioară dorul stelelor căzând.
E întuneric când se naşte-un vis
Ce din durere se înalță-n paradis
Culori, arome, amintiri revin
Și bucuria-i uneori amară. Chin.
E întuneric când se naște-un dor
O răvășire mai întâi, un mic fior
Ce crește și cuprinde noaptea ta
E întuneric când se naște-o stea.
Noaptea stelelor