Atât de mici sau poate mari,
Cuprinzători sau poate doar tulburători, hoinari.
Nu poţi decât să presupui,
Ce poate fi-năuntrul lui,
Ochiului.
În ochi se ascund atâtea lacrimi
De bucurie sau tristeţe
Din toate lacrimile scurse pe obrazul cald, păstrăm învăţăminte.
Teama-i un sentiment pierdut, ce se instalează-n vene, încearcă să caute un loc dar voinţa şi curajul o vor alunga non-stop, şi invers. Este precum frigul ce asupreşte tot, dar care-n suflet nu pătrunde fără voia omului, atât timp cât acesta nu vrea să cedeze.
Poeme (ne)înţelese
de Elena Andreea Ion
Cade mâna îngândurată
sub umbra unei foi păgâne,
pixul scârţâie, cu pana
zgâriind
versuri nebune.
Dorm cuvintele bătrâne
în versul abia născut,
bate vânt în noaptea albastră
stelele gura larg deschid,
dar poetul le înghite,
muza-n gându-i strălucind!
Iau poemele în braţe,
peste munţi să le rotesc,
dar Ulise mă priveşte
cu-n ochi rece,
îngeresc.
Nu-nţelege ce-i şoptesc!