Privind pierdut în lacul minunat,
Calul cu ochi ca două nestemate
Rosti , atunci, profund îngândurat
Și-aprinse lacrimi precum diamante:
-Odată eu un prinț am fost,
Dar azi sunt vorbe fără rost,
Când am plecat de la palat
Cu sufletul înstrăinat
Un descântec mi-au făcut
Și m-am transformat cum sunt.
- Dar un leac de am găsi
Ca tu prinț din nou să fii,
Oare ce-aș putea să fac?
Nu există ,oare, leac?
Calul rămase gânditor și trist,
Căci leacul care îl putea salva,
Părea un țel pierdut ,de neatins,
Încât speranța sa se năruia:
Orizonturi
Literare
Paradisul copiilor
69