Admirând cum apărea din zare,
Atât de alb cu coama împletită,
Trupu-i tresărea precum o floare,
Când îl văzu, rămase neclintită.
Ochii săi aveau sclipiri de stele,
Calul necheză puternic lângă ea,
Se pierdea adânc în doruri grele
Ce-i cuprindeau în taină inima.
-Oh, ce frumusețe rară
O magie-n astă seară!
De unde vii tu cal frumos
Încotro mergi maiestuos?
Calul cel alb i-a povestit duios,
Când a plecat și încotro se-ndreaptă,
Și că destinul său misterios,
A fost să nu aleag-o cale dreaptă.
-Din zări străine am pornit,
Dar drumul meu nu s-a oprit,
Eu liniștea vreau să-mi găsesc
Și o iubire să trăiesc.
- Spune-mi, cal nemaivăzut,
Esti ,oare, prințul pierdut?
Orizonturi
Literare
Paradisul copiilor
68