În taină lacul magic clipocea,
Stârnind fiori prințesei abătute,
Sufletul-i zbuciumat încă plângea
De dorul greu al dragostei pierdute.
Zeneea e prințesa din ținut,
Și-avea un păr precum e abanosul,
Mereu ea-și căuta prințul pierdut,
Dar nu mai apărea misteriosul.
Stelele păru-i negru mângâiau,
Iar păsările îi cântau o odă,
Cântând iubirea ei tot mai sperau
Că ea se va destăinui c-o vorbă.
Și seara prin ținut ea colinda
În gânduri de iubire cufundată,
Calea-i de licurici se lumina,
Mult mai frumos decât a fost odată.
În ochii ei scântei se aprindeau,
Și-n noapte străluceau ca perle rare,
Când licurici prin iarbă apăreau
Să-i țeasă din sclipiri magie-n cale.
Orizonturi
Literare
Paradisul copiilor
61