Revista Orizonturi Literare Iunie 2014 | Page 57

Orizonturi

Literare

Proză

Viaţa privea şi se minuna,

Adevărul drept la replică îşi cerea.

Ajunsă la locul de întâlnire Speranţa plângea . Era prima dată când pierdea, era învăţată să se chinuie şi mereu să arunce ultima carte şi să câştige:

-Tu eşti de vină numai tu! Strigă Speranţa la Curaj.

-Da´ ce ai păţit fătucă! ? De ce-s eu vinovat ? întreabă Curajul mirat.

-E vina ta !! zice ea deznădăjduită.

-MDA … de fiecare dată, pentru o problemă existentă vina e mereu a altuia nicidecum ŞI a ta! zise Curajul supărat şi mâhnit de învinuirile care i se aduc.

-M-ai pus să beau iluzii şi minciuni şi … am pierdut pariul cu Iubirea!

Suratele ei rămân mirate :

„Speranţa e beată pentru prima dată şi a pierdut pariul cu Fericirea! ” 

-Speranţa e beată! Spuse Prostia jubilând .:)

-Ha! Ha! râde Mărşăvia

Viaţa priveşte scena şi e mâhnită. Ar vrea să certe Speranţa, dar ştie că uneori poate fi deşartă. E suparată un pic pe Timp, dar nu poate să îl dea înapoi şi să repare Clipa; nu are ce să îi reproşeze. Se ridică în picioare şi îl priveşte supărată pe Curaj:

-Pleacă ! îi spuse Viaţa. Trebuia să o înveţi să se despartă de Iluzii nu să se arunce în faţa unei cauze prosteşti!

Curajul, un pic şifonat de replică primită de la Viaţă se ridică şi pleacă, nu era prima dată când pierdea sau când era certat de Viaţă.

Speranţa plânge pe înăbuşite, era învăţată să moară ultima într-o poveste … indiferent de natura poveştii. Acum nu numai că murise,se pierduse în Iluzii, nu ştia să trăiască, fără să aibă vreo moarte pe catafalc, pentru ea moartea era o hrană cu care putea merge mai departe:

-Învaţă să trăieşti şi fără să mori! Învaţă să şi pierzi! Tu ceri un suflet …,. Nici chiar tu Speranţă nu poţi fi de neoprit, uneori te mai şi ofileşti! îi spuse Viaţa.

-Chiar trebuia?! Întreabă ea

-Da! Mai bine mai târziu, decât niciodată!

57