Orizonturi
Literare
Proză
Viaţa
Adevărul drept la replică îşi cerea.
Ajunsă la locul de întâlnire Speranţa plângea . Era prima dată când pierdea, era învăţată să se chinuie şi mereu să arunce ultima carte şi să câştige:
-
-
-
-
-
Suratele ei rămân mirate :
„Speranţa e beată pentru prima dată şi a pierdut pariul cu Fericirea! ”
-
-
Viaţa priveşte scena şi e mâhnită. Ar vrea să certe Speranţa, dar ştie că uneori poate fi deşartă. E suparată un pic pe Timp, dar nu poate să îl dea înapoi şi să repare Clipa; nu are ce să îi reproşeze. Se ridică în picioare şi îl priveşte supărată pe Curaj:
-
Curajul, un pic şifonat de replică primită de la Viaţă se ridică şi pleacă, nu era prima dată când pierdea sau când era certat de Viaţă.
Speranţa plânge pe înăbuşite, era învăţată să moară ultima într-o poveste … indiferent de natura poveştii. Acum nu numai că murise,se pierduse în Iluzii, nu ştia să trăiască, fără să aibă vreo moarte pe catafalc, pentru ea moartea era o hrană cu care putea merge mai departe:
-
-
-
57