Orizonturi
Literare
Proză
50
Bătaia pizmaşă a vântului scutura codrul de floarea sa, iar mai apoi, buimăcit de păţania comisă, face cale întoarsă suflându-i făţarnic pălăria unui domn. Mă grăbesc să o ridic de jos.
- Poftiţi! Mă adresez acestuia înapoindu-i pălăria. (acesta, cu glasul tremurând şi plin de recunoştinţă)
- Mulţumesc mult, tinere!
Eu plec capul în semn de apreciere şi mă îndepărtez. El, la rândul său, o ia pe calea-i, înjurând vântul hain. Fără să mă gândesc prea mult mă pomenesc pe peronul staţiei de metrou „Apărătorii Patriei”, aceasta amintind de un fapt istoric măreţ. Rumegând timpul încet, viaţa se scurgea alene prin albia sa. Asemenea, metroul intra fără sforţări prea mari în staţie. Am urcat şi am ocupat un loc oarecare, privindu-i pe toţi din faţa mea cum se îngrijeau de aplicaţiile disponibile pe smartphone-uri ori tablete. Mi-aş fi dorit în acel moment să scot o carte şi să le combat mentalităţile de secol XXI. La staţia următoare, metroul opreşte. Odată ce uşile metroului s-au tras zeflemitor în stânga şi în dreapta, printre ele şi-a făcut loc un om de vârsta a treia, care cu greutate îşi târa trupul sprijinit într-un baston prin mrejele tăioase ale societăţii.
- Hai bre, ce faci, nu vezi că blochezi intrarea? Şi parcă nu era îndeajuns, mai adăugă:
- Dă-te mai repede la o parte, că mergi de parcă ţi-e mintea în stele!
Bătrânul, însă, a ignorat aceste vorbe şi s-a adresat unui alt tânăr:
- Binevoiţi tinere domn a-mi ceda şi mie acest loc? Dacă-ţi este cu putinţă, altfel nu insist.
Văzând că acesta rămâne indiferent în faţa rugăminţilor amăgitoare ale acestui om, doresc a-i ceda locul pe care tocmai îl ocupasem.