POEZIE
46
Azi port o coamă împletită între tristeţe şi iubire,
O port uşor încolăcită pe umerii fragili cu piele.
Căci sânii mei mâna lui poartă într-un căuş nedefinit,
În aşteptarea şi tandreţea ce doar o umbră-au devenit.
De-aici tristeţea aceasta grea, ce-mi curge lin acum prin vene...
Căci toate câte sunt fireşti, se scurg uşor către pământ...
Iubirea este şi va fi mereu în coama mea, la ea acasă,
Căci asta-s eu, e părul meu, e tot ce ştiu să fiu vreodată.
Nu-i altă cale pentru mine, oricât aş căuta s-o schimb,
Iubirea-aceasta intrinsecă, e peste mine ca un nimb.
Ea mă ridică şi înalţă cu cele mai curate pene...
Iar uneori e atât de mare că arde orice legământ...
Tristeţe şi iubire
de Iza
Am stat atât de aproape unul de altul...
Acum te ştiu fir cu fir...
Suflarea ta e acum în mine...
Mâna ta e acum mâna mea iar prin vene ne curge acelaşi sânge.
Ne-am apropiat suficient cât să atingem re-formarea.
Căci ne-am contopit în aceeaşi umbră.
Eu sunt acum cu un cap mai înaltă. Avem patru mâini fiecare,
O singură inimă şi patru ochi.
Acum, dacă tu te risipeşti, mă risipeşti pe mine...
Şi dacă eu mă risipesc, te risipesc pe tine...
Contopirea