PROZA
41
Dacă ne înşelăm şi în privinţa propriilor simţuri cu ce mai rămânem? Simplu, cu o gaură neagră şi nesfârşită, cu fiinţa total goală la interior.
Nu m-aş putea opri niciodată din mersul prin ploaie sau din scris, ori din acele lucruri pe care le iubesc la nebunie, căci ştiţi, chiar le iubesc. De aş putea, aş dona câte puţin din plăcerile, din sentimentele şi gândurile mele tuturor chiar cu riscul de a rămâne fără, însă nu mă tem, ceva mă face să cred că nu voi înceta niciodată să simt, pentru că este un dar primit de la viaţă, un dar ce înfloreşte şi îl face fericit pe proprietar, un dar ce se întunecă şi distruge în anume momente, depinde de persoanele din jur. E singura chestie din viaţă în care mă bazez cu totul, pe oamenii care mă înconjoară.
Unii cred că atunci când plouă, soarele dispare, ei bine nu e aşa, soarele rămâne în sufletele nostre şi ne călăuzeşte iubirea, ne luminează interiorul. Tocmai asta e unul din motivele pentru care unele fiinţe iubesc să simtă ploaia, au soare în suflet, soare care străluceşte prin ploaie şi dăruieşte lumii un curubeu complet măcar pentru câteva minute.
Ploaia m-a învăţat să mă descarc, să scot afară toate durerile, tot ce sufletul nu putea să mai ţină, fără zgomot.. pur şi simplu prin picături de rouă sărată. Par destul de pesimistă, ce-i drept, dar asta doar din vina oamenilor. Pesimismul ăsta nu e pesimism, e defapt un optimism mai bine ascuns, căci uneori spunem sau facem unele lucruri doar din cauza a ceea ce se întâmplă în jurul nostru, devine prea mult, indiferenţa aia continuă, nu se mai poate ţine aşa de tare şi răbufneşte în mii de cuvinte şi gesturi care, uneori, nu te caracterizează, dar simţi că trebuie şi că e imposibil să îţi mai ţii sentimentele, părerile şi durerile de partea cealaltă a zidului. E un lucru pe care l-am învăţat tot de la ploaie.. când norii sunt prea plini iar cerul nu îi mai poate susţine le dă drumul în picături mici de durere ce aduc fericire.
Independenţa nu vine din deţinere de forţe proprii mari sau din egosim, ea vine din singurătate, din neîncredere, din sentimente necunoscute... căci dacă nu ştii cum e să fi ajutat de suflete nu poţi să fi altfel decât independent. Şi vedeţi voi, ploaia nu e doar un fenomen, Dumezeu nu a vrut să ne arate că apa nu vine doar de la robinet, El a vrut să ne arate întregul, a vrut să vedem că sute de picături ce cad împreună, în armonie, fac mult mai mult decât una singură pe care poate nici nu o vezi. El a vrut să ne transmită de ce.. defapt noi trăim cu toţii în aceeaşi lume şi de ce e o singură lume, pentru că suntem un întreg, pentru că nu ne putem iubi doar pe noi, avem nevoie de alţii pe care să îi iubim şi care să ne iubească, de aceea nu suntem singuri, de aceea plouă.