Revista Orizonturi Literare Iulie 2015 | Página 12

poezie

12

Spune-mi!

Dacă ne-am rostogoli verdele verilor noastre

În palmele răsăritului

Am putea să ne apropiem de trăirea frunzelor

Și să simțim vântul ca pe o vibrație a vieții?

Dar dacă am învăța zborul

Am reuși să ne desprindem de pietrele ce ne atârnă de gânduri

Ca niște lilieci speriați de lumină?

Aș mai putea fi oare pentru un timp

Poezia tăcerilor tale

Curgându-ți pe tâmple ca o ploaie despletită

Oprind timpul în chipul de marmură a domnișoarei Pogany

Iubindu-te ca într-un anotimp de Vivaldi

Fără să-mi pese că lumea noastră s-ar putea termina și azi?

Gânduri

în mine se înalță o biserică

și încă e departe cerul

în tine se ascund rugăciunile duminicilor

nesiguranța mea clatină lumea

te-ai adăpostit într-o cană cu ceai

de acolo îmi șoptești că poezia

s-a născut în tristețile mele

tu te-ai născut astfel

ne vom purta munții durerilor pe umeri fără de frică

până când aripi ne vor crește pentru încă un zbor

pentru că nimic nu e veșnic,

nimic.

Întrebări

de Florina Sanda Cojocaru

Târziu

şi-am să ştiu că-i târziu, că îmi bate a ploi

şi că trec dimineţi cu o cruce pe drum

ca şi cum iar Iisus ar muri încă-n noi

şi că toamna se strânge într-o creangă de prun

şi-am să ştiu că-i târziu în biserici de tei

clopot cald străveziu o să sune ciudat

am să-ţi curg ruginind şi-oi rămâne de vrei

să îţi spun despre mine ca şi cum m-ai uitat

şi-am să ştiu că-i târziu, că e frig şi e gri

lumea noastră de vise ca un leagăn stricat

ceşti de ceai, o trăsură şi-o parte din zi

şi-un bilet care spune că tu ai plecat

şi-am să ştiu că-i târziu, că mă ninge trecut

că e toamnă în mine cât nu pot suporta

şi-o să vină o noapte şi un nou început

iar dulceagul din mine o să prind-a zbura

şi-am să ştiu că-i târziu ca un cântec preaplin

cu păpuşi mari de cârpă lăcrimând după geam

se vor coace castane într-o cană cu vin

amăgindu-mă-n gând că mai pot să te am.