Revista Orizonturi Literare iulie 2013 - Page 7

Pictorul Maiastru A-nceput, de ceva timp, să plouă, E frig, noapte, ceasul arată ora nouă… Te-ntrebi dacă vei putea zâmbi Într-o lume indiferentă, pictată-n gri. Afară e-o lume nebună, însetată de bani, Parfumul intens al suferinţei persistă de ani! Şi doare… din ceruri cad stropi fierbinţi de sânge, Văzându-şi tabloul incolor, Pictorul plânge… Cu măiastră pensulă, începe să picteze, O lume-ntunecată, căreia n-o să-i pese Că afară-i vacarm şi lupta e-n toi acum. Totuşi, cu durere, pictează o lume făcută scrum… Nu-i imposibil să dea culoare, Peisajului gri,care,parca,moare... Pictorul se plimbă, nevăzut, pe-o stradă pustie Frunzele-l însoţesc dansând pe ritmul vântului ce adie. Pictura inspiră sentimente, deci viaţă, În fiecare suflet e plantat un sâmbure de speranţă! Arta Lui, de puţini e iubită, de restul… neapreciată Însă El rabdă şi îndură-n lumea asta blestmată, Impregnată cu cerneală neagră, cenuşie… Şi-L doare când capodopera îi e considerată nebunie. >>> Ovesia Cristina-Mariana <<<