Revista Orizonturi Literare iulie 2013 - Page 18

Recenzie carte: Castelul pălărierului – A.J. Cronin Dragă cititorule, iată ce m-am gândit să-ţi recomand: o carte pe care cu siguranţă nu ai să o poţi lăsa din mână aşa cum nici eu nu am mai putut-o lăsa.O carte scrisă frumos, cu numeroase descrieri amănunţite, cu personaje bine conturate şi dialog curat din abundenţă. Această carte, numită „Castelul pălărierului”, te va duce cititorule într-o cu totul altă lume. O lume pe care ţi-o vei putea imagina cu ochii deschişi doar înaintând în lectura ei. Povestea, în principiu, este simplă dar totodată este şi complexă: Familia Brodie.Domnul Brodie, mama sa bătrână şi urâcioasă, soţia, fiul şi cele două fiice ale sale Mary şi Nessie.Domnul Brodie,pălărierul, cel ce deţine un magazin specific de pălării, o brută, un om rece şi fără scrupule, ajunge să decadă uşor în ochii tuturor.Personal,răutatea acestui personaj m-a întărâtat şi m-a făcut să-l urăsc deşi nu este, după cum spuneam, decât un personaj.Un personaj ce te va intriga atât de tare încât îţi vei dorii să citeşi mai departe pentru a te asigura că poate îi va venii şi dânsului pedeapsa.Iar pedepsele vin, una câte una: pierderea lui Mary, falimentul micii lui afaceri ş.a.m.d. , pedepse ce te voi lăsa pe tine cititorule să le descoperi . Vei trăii o grămadă de sentimente, poate chiar contradictorii, însă la finalul celor 600 de pagini te va cuprinde părerea de rău pentru că s-a terminat. Eu am cartea de la librăriile Adevarul, dar sunt sigură că o poţi găsii oriunde: fie într-o librărie, fie într-o bibliotecă, fie comandată de pe internet. Vă doresc lectură plăcută. >>> Rădoi Alina-Georgiana, Petroşani <<<