Revista Orizonturi Literare iulie 2013 - Page 10

Soţie...doar atât! Cum aranjasem totul, să fie special În încercarea mea, dar totul a părut în zadar, Erai specială, parcă desprinsă din poveste Parcă erai, dar astăzi nimic nu mai este. A pălit chipul luminat în faţa norilor negrii de ploaie, Cum păleşte orice floare când o calci în picioare, Ai ales drumul, dar fără mine ca partener, Începem aceeaşi poveste, dar urcându-ne în alt tren. Florile erau aşezate, fiind sclave în vaza cu apă Sedate de moarte lentă dar în ultima instanţă, Având misiunea prin ultima lor slavă, Să fie martore la cererea de a-mi fi soţie pe viaţă. Chiar şi lumânările plângeau prin ceara topită, Datorită vieţii lor care se emana răzvrătită, Să ne ofere lumină şi căldură la această masă, Unde aveam să-ţi spun cât de mult îmi pasă. Dar ai ales să pleci fără să-mi spui, Să laşi iubirea mea nimănui. Dar unde n-au fost cuvinte în relaţia noastră Am lăsat iubirea să vorbească. >>> Dragomir Mihai-Viorel,Teleorman <<<