Condeiul inimii
9
Aura Popa închină unul din poemele sale chiar celui care dă viaţă poeziei. Îl defineşte într-o manieră caldă, privindu-l ca pe “cel ce mângâie seninul” când soarele răsare. Mai presus de toate îi caracterizează misiunea ca fiind de o importanţă covârşitoare, aceea de ne oferi “pâinea şi cu vinul cuvintelor”. Iar cuvintele poetului sunt sfinţite cu trudă:
“Poet e cel ce mângâie seninul
În ochii fiecărui răsărit,
Cel ce ne-aduce pâinea şi cu vinul
Cuvintelor ce-n trudă s-au sfinţit”.
De asemenea, poetul e descris ca fiind cel ce dă scânteie vântului, cel care arde “vreascuri de suflet”pentru a-şi etala trăirile, cel care aprinde focul în “vatra stăruinţei”. Există o profunzime fără de margini în aceste imagini, în care poeta surprinde menirea celui care dă viaţă versurilor:
“Cel ce porneste vântul cu-o scanteie
Şi doar cu-o provocare face troc,
Cel care arde pentru o idee
Vreascuri de suflet şi îşi face foc
În vatra stăruinţei. Cel ce naşte
(Iar în travaliul lui te regăseşti)
Prunci de lumină. Pentru a-l cunoaşte
Încearcă printre rânduri să citeşti”.
Ca ultimă idee, Aura Popa subliniază faptul că poet este cel care călătoreşte spre a-şi îndeplini visele într-o lume a luminii unde “adaugă paşi cu fiecare rând”, înaintând spre veşnicie:
“Dar nu te aştepta să-i vezi cuprinsul
Întreg şi nins în niciun lan de gând.
Poet e cel ce îşi urmează visul
Şi-adaugă paşi cu fiecare rând….” ( Poet )
de Alexandra Mihalache
Tutoriale video IT de calitate în limba română. Noi te învăţăm tot ce trebuie să ştii în domeniul IT.