Revista Orizonturi Literare ianuarie 2015 - Page 5

Condeiul inimii

5

“Nu mai sunt eu cand scriu! Şi nu iau seama

De-ncercuiesc zăpezi sau mori de vânt.

Atâta ştiu că filele mă cheamă

Să-mpart toată lumina din cuvânt.” (Transpuneri)

Este o poeta înnăscută, binecuvântată cu har ceresc , care respiră poezie:

“Pot respira şi „altfel” prin poeme:

Pot înteţi furtuni de înţeles

Sau să cuprind cu ochii mei prin vreme

O zare ne-mblânzită, de eres.”

Iată cât de sugestiv îşi descrie poeta misiunea într-unul din poemele sale:

„Descriu căderi în gol sau fac doar valuri

Neînsemnate pe un râu de dor

Şi-mi impletesc lumina dintre maluri

De la vărsare până la izvor”. ( Vâltori )

Cât despre arta de a scrie, Aura Popa mărturiseşte ce se ascunde în spatele acestei măiestrii şi cum dă o formă potrivită cuvântului pentru a-şi expune lumea interioară. Să “încastrezi trăirea în cuvânt” este una din cele mai dificile misiuni:

„Pare uşor? Nu e! N-a fost vreodată

Să rafinezi pustiuri, să ştergi vânt

Pe cerul prea scrobit din niciodată

Şi să-ncastrezi trăirea în cuvânt”. ( Să scrii )

Aura Popa creează un joc inedit în care conferă sensuri nebănuite cuvântului şi formelor cuvântului. Astfel, cuvântul încearcă să se dezlănţuie în anotimpul verii, iar iubirea scrie cu durere şi temeri o prefaţă. Chiar verbele pot rămâne pustii, fără puterea de a transmite mesajul şi secate de sens. „Virgule de geruri” şi „cratime de vifor” întăresc ideea unei lumi interioare reci, care aspiră la împlinire:

„Nu ştii ce vrei! Te-agăţi cu mâini de gheaţă

De marginile verii din cuvânt,

Dar scrii prăpăstii zilnic în prefaţă

Şi-apoi arunci cu ţipete în vânt

Ca încrustarea lui să te întoarcă

Din nou în iarna ta de răzgândiri

Să-ţi ningă iar cu dacă şi cu parcă

Pe buzele rostirii şi-n priviri.

Nu ştii ce vrei! Ţi-s drumurile toate

În rame de-ncercare, argintii

Şi orice pas se-mpiedică de poate,

Îţi vor rămâne verbele pustii.

De nu vei şterge virgule de geruri

Şi cratime de vifor ne-mblânzit.

Poţi răsuci povestea-n mii de feluri

Ca să ajungi pe valul potrivit...” ( Balans pe tăişul de gând )