Revista Orizonturi Literare ianuarie 2015 - Page 19

Poezii

19

Pierdut în timp,albit de praf de stele,

Cu suflet dispersat pe pământ mustind de ape,

Îmi usuc măruntaiele pe-acele dune grele,

Izolat în singurul nisip de șoapte.

Doar cerul greu mi-apasă ochii

Și-mi plânge pielea de-a spinilor împunsătură.

De lacrimi de durere se-apleacă-acum și plopii

Și țipă-n depărtare rădăcini de mătrăgună.

O,sfântă mandragora,azi compătimim,

Tu-ți verși amarul din frunzele uscate,

Eu-mi vărs dulceața din membrele uitate.

Durere nu există decât la răsărit de soare

Până esența-mi va zbura în zare.

Va rămâne amintirea sensului de-a exista,

În timp ce trupul nu va mai rezista.

Urmează ceața ce te prinde de mână,

Se scurge-ncet șuvoiul de căldură.

Suspină la vise doar energia din făptură,

Din ceață la întuneric să trecem împreună.

Întunericul mai dens vibrează,

Dă-mi înapoi dorința de-a fi trează.

Să fie lumină!

Putred

de Voicu Geanina

Mâinile amiezii

Sângerează-n romburi.

Peştera din ochii tăi e goală.

Din oglinda spartă –n mii de cioburi,

Îţi adun mătăniile-n poală.

Fără nicio umbră,te strecori feroce,

Peste înserarea atâtor psaltiri.

Îţi întinzi închipuirea sumbră,

Şi te macini ros de amintiri.

La tine-n grădină,la tine în gând,

Nimic nu răsare,nimic nu dă rod.

Te leagănă brazii când vin

rând pe rând,

Rana sângerândă s-o prefacă-n cord.

Ai muşcat precoce din mărul interzis.

Şi te-ai umplut de frunze şi de sevă.

Alergi spre Nord, spre Vest,

Sau spre pivotul scris,

Închipuind din trupul şarpelui,

o EVĂ.

ÎNTOARCERE ÎN PĂCAT

de NEDEA MARIOARA

Iarna cade peste noi

Şi ne biciuie obrazul.

Anotimpul fără ploi

Şi-a schimbat în nori, macazul.

Iarna e un tren ce trece

Peste asfinţituri clare.

Pân la ziuă ne petrece

Cu tăcute felinare.

Vine iarna, moare iarba,

Mor cocorii în răstimpuri.

Timpului i-a crescut barba,

De atâtea anotimpuri.

Ninge iarna cu poveşti

Şi cu Dumnezeu râzând.

Prietene, unde mai eşti,

Să te-mbrăţişez plângând?

SINGUR, ÎN IARNĂ