Revista Orizonturi Literare ianuarie 2015 - Page 10

Artă şi umor

10

‘ ’Umorul este lucrul măreţ, salvator. În momentul în care se relevă, toate iritaţiile şi resentimentele dispar şi sunt înlocuite de un spirit solar “. (Mark Twain)

“Râsul e ca soarele, alungă iarna de pe chipul oamenilor “. (Victor Hugo)

Spirit solar care ne alungă iarna de pe chipuri este şi umoristul Mihai Frunză. Profund legat de umor, acesta se descrie astfel: “Autor de proză satirico-umoristică cu predilecţie pentru genul scurt”.

Mihai Frunză s-a născut la data de 22 mai 1947 în comuna Câmpuri, jud. Vrancea în familia unui preot ortodox (tatăl Alexandru şi mama Ioana). A abolvit in 1972 Facultatea de Stomatologie din cadrul UMF Bucureşti.

Mihai Frunză, terapie prin râs

mai 1947 în comuna Câmpuri, jud. Vrancea în familia unui preot ortodox (tatăl Alexandru şi mama Ioana). A abolvit in 1972 Facultatea de Stomatologie din cadrul UMF Bucureşti.

A debutat în anul 1989 cu schiţa ,,Ciocanul" în revista Urzica. Iar in anul 1996 a publicat volumul de schiţe umoristice ,,Bordelul thailandez”.

De-a lungul anilor a colaborat cu numeroase reviste de umor precum: Urzica, Şopârla, Moftul român, Revista X, Harababura, Tribuna, Oglinda literară, Viaţa medicală, Noul val, Ţeapa, Integrame cu umor, precum şi cu ziarele Libertatea (Brăila) şi România liberă.

De asemenea, umoristul Mihai Frunză este redactor-şef al revistelor Ţeapa şi Integrame cu umor care apar la editura Elixir-press din Bucureşti. În portofoliul său se remarcă o îndelungată colaborare cu revista Rebus, fiind unul din cei mai cunoscuţi autori de careuri cu definiţii spirituale.

O colaborare frumoasă de aproape trei ani a fost cea cu televiziunea, fiind scenarist al grupului umoristic ,,Vouă". A colaborat si cu postul de Radio Iaşi.

“Proza umoristică este singura modalitate în care pot să mă exprim coerent și fără prea multe bâlbâieli în lungile mele conversații cu societatea în care trăiesc”, a explicat Mihai Frunză.

Careuri cu definţii spirituale, povestiri umoristice, schiţe vesele sau epigrame, toate se regăsesc în frumuseţea condeiului lui Mihai Frunză. Talent remarcabil si apreciat de valorile acestui domeniu, umoristul s-a îndreptat şi către dramaturgie , scriind două piese de teatru. Şi, nu în ultimul rând, a scris şi un roman vesel care aşteaptă să vadă lumina tiparului: „Am mai scris un roman vesel, încă nepublicat și două piese de teatru (comedii), încă nepuse în scenă”.

“Dintre genurile abordate, cel de suflet este schița umoristică și...mai nou piesa de teatru. Schița este genul care mă provoacă să scriu despre o mare problemă cu maximă concizie. Piesa de teatru mă provoacă pentru că simt plăcerea dialogului”, a povestit umoristul.