Timpul e trecut prin alcool, așa cum spirtul e trecut prin pâine. Știți, întrebarea aia pe care întârziatu' o pune în cârciumă mereu. De când sunteți aici? De atâta bere, se răspunde și se
indică tacticos recipientul din care s-a consumat timpul. Timpul se conservă. Tragi de el sau îl dai pe gât moment după moment, depinde de cât ești dispus să cheltuiești. Acum fiecare cu cât își permite. E un întreg balamuc și cu timpul ăsta. Se îmbuteliază, se trece prin filtre, se prelucrează, se pune în butoaie. Trebuie ținut bine în spații întunecate și răcoroase ca să nu se altereze. Îl mai scoți la ocazii speciale, îl consulți, îl treci prin minte și te-ajută să-ți treacă, se petrece la petreceri. Treaba e că numai vinul mai lasă ceva pe fundul paharului. Condiția e să fie d-ăla autentic, de țară, tare, care te ia de ochi din prima și îți dă palpitații de toate felurile. Vinul bunicilor, ăla greu de dus. D-ăla de face valuri pe la chefuri și naște mustrări de conștiință a doua zi. Îl cauți în toată casa, prin debarale de existența cărora nu știai până atunci, când te lasă iubita pentru un bou. Evident, în afară de tine, toți sunt boi. Oricum, cred că d-asta îl prefer. E singurul care mai lasă ceva urme despre cum a trecut timpul. Mă gândesc la mine, că stau pe aici de nu știu când. Stau de m-au uitat sfinții, cum se spune. Am vinu'-n nume și sper, fiindcă nu mai am de cheltuială, să nu se facă oțet.
BaldoVinul
de Nicolae Baldovin
M-am întâlnit într-o zi cu poetul Nuştiucine, îmi zicea c-a scris nu ştiu ce. Suntem prieteni vechi, amândoi scriitori, relativ cunoscuţi pe aici pe la noi. Nuştiucine şi cu mine suntem din acelaşi oraş, stăm chiar în acelaşi cartier, o vreme am stat şi-n acelaşi bloc. Acum, sincer să fiu, nu ştiu cine mai stă pe aici, nu mai cunosc pe nimeni, apar mereu feţe noi, se tot mişcă lumea. Dar am observat că toţi mă ştiu pe mine, ca cel care umblă cu Nuştiucine, care face nu ştiu ce, care merge nu ştiu unde şi trăieşte oarecum.
În imediata apropiere a nimănui