Revista Orizonturi Literare ianuarie 2014 | Page 43

ION e nume de la ţară,

Dar nimeni nu s-a întrebat

Ce-nseamnă ION româneşte

Şi ce semnifică de fapt.

ION e roata şi olarul

Pământu-n palme frământat

Dar e şi boaba de sudoare

Şi lacrima ce-a picurat.

Din ochii obosiţi de trudă

De neajunsuri şi nevoi,

În colbul stâns într-o opincă

Din urma grea a boilor.

Este sumanul dar şi cuşma

Şi fluierul proptit în brâu

Când necăjit şi-a spus obida

La umbră cântând, murgului.

E zborul rândunicii care

Străbate-naltul cerului

E zbuciumul apei şi valul

Ce-a curs şi-a purtat dorul lui.

Şi cât de românesc ne este

Acest nume, cum altul nu-i

Când îl rostim, ecou găseşte

Căci îi vorbim, pământului!

Ion

Porni Luceafărul ... cărări

Se văd, uitându-ne la stele

Fuioare albe împletind

Celor rătăcitori ca ele...

Este un vers dintr-un poem

Sublim şi fără-asemănare

Tu, Eminescule, ai fost

O stea frumoasă căzătoare.

Ne-ai lăsat mii de versuri tandre

Şi şoapte pline de amor

Seara, privind spre stele oarbe

Tu suflet trist şi muritor.

Ai rătăcit prin văi şi ape

Şi-n codrii tainici de argint

Şi spre odihnă ţi-ai vrut pasul

La ţărmul mării tremurând.

Ai fost Luceafăr... dar te-ai stins

Cum se stinge-n fiinţă glasul.

Azi te vedem, dar eşti prea sus

Şi luminezi precum un astru.

Lui Eminescu

Autor: Camelia Lungu