Revista Orizonturi Literare ianuarie 2014 | Page 41

Ce cruntă e durerea

Ce prinse-a inunda,

Nu ţi-a cerut părerea

De-o vrei în viaţa ta.

Ca gerul te usucă

Şi focul te mistuie,

Iar tu ca o nălucă

Ce oglinzi lustruie

Eşti prins în labirintul

Ce vrea a –ţi deforma.

Şi-ţi pierzi discernământul

“Ce-i bun în viaţa ta?”

La trânte azi cu vântul

Ce cântă a vreme rea,

Îţi face feste gândul:

“Ce faci cu viaţa ta?”

Oricât încerci de bine

Şi vrei a ordona

Greşeşti şi azi şi mâine…

Nu poţi a te-ndrepta.

Şi capul ţi se-nclină

Ascunzi privirea ta,

Mai speri la o lumină

Să te ghideze ea.

Labirintul Gândurilor

Un bocet lung de bucium

Se tânguie-n noapte,

Din suflet să –şi alunge

Neliniştile toate.

Pe vârf înalt de munte

Stă el solitarul.

Şi-n liniştea nopţii

Vrea să-şi înece amarul.

Cu sunete lungi

Strigă către stele,

Să-i îndulcească ele

Dorurile grele.

Lumină să-i trimită

De sus,de departe.

Şi ordine să pună

Peste ale lui şoapte.

A fost şi-a lui cântare

Veselă odată,

Şi –o dulce tresăltare

În inimă-l îmbată.

Trăia ca-ntr-o poveste

Un fior de iubire.

Şi-o dulce primăvară

Era a lui simţire.

Dar vântul cu putere

A început a bate,

Şi singur fără vrere

S-a trezit peste noapte.

De-atunci cu tânguire

Îşi plânge amarul,

Să mai creadă-n iubire

Ar umple paharul.

Bocet de bucium

Autor: Marilena Perijoc

http://www.OrganizatiaEmma.ro

http://www.existaviatadupadoliu.ro/