O dată demult am simţit gustul lacrimei, de atunci am încercat să-mi explic ce este de fapt, sigur nu doream explicaţia aceea pe care mi-ar fi dat-o un om de specialitate, eu doream să îmi explic cu sufletul. Când eram copil şi poate şi azi, înclin să cred că din lacrimi s-au format mările şi oceanele, altfel cum, poate de aceea apa lor este atât de sărată şi este în stare să sape adânc până şi în piatră.
Şi totuşi, Lacrima mea a fost întodeauna egală cu un sentiment pur şi adevărat, iar suma lacrimilor mele probabil a fost chiar dragostea adevărată care mi-a uscat lacrimile. Ades, noaptea privesc spre cer, acolo sus este o steluţă a mea, nu ştiu dacă în constelaţie există o steluţă cu numele de Genius, dar eu pe a mea aşa am botezat-o, noapte de noapte, cu ea mă sfătuiesc, stăm la taclale, uneori până în zori. Spre ziuă am întrebat-o dacă ştie despre vreun muritor care nu a plâns ? Steluţa parcă a strălucit şi mai tare, apoi aproape s-a stins, şi iute am strigat-o: "hei, hei, te rog, răspunde-mi dacă şti ?" Steluţa a strălucit din nou şi mi-a zis: "tu eşti muritoare, tu trebuie să şti "
Dacă Lacrima este un sentiment, atunci este ruşinos să plângi? Dai dovadă de slăbiciune? Nu, nu cred, mai repede de curaj, pentru că nu orice om are curaj să plângă, nu oricine are curaj să privească un apus de soare singur, nu oricine poate întâmpina un nou an singur, nu oricine poate privi singur marea ,valurile spărgându-se de mal, încercând să se spele cu spuma mării ca de nişte păcate închipuite, nu oricine poate să-şi ureze singur "La mulţti ani! " de ziua lui, fără să verse o lacrimă şi totuşi, aceşti oameni au ştiut să iubească, au ştiut să primească şi să dăruiască iubire, şi totuşi !?
Steluţa îmi şopteşte: "priveşte doar o frunză, ce vezi ?"
Lacrima
de Aura Ungureanu