Revista Orizonturi Literare februarie 2014 - Page 58

Eternitate

de Camelia Lungu

Motto: Clipă, mai stai, nu fugi!

Mă farmecă lumina blândă-a zilei

Gânduri fugare, noaptea răvăşesc.

Un soare arde, colo-n piept la mine

Te caut, orizontul, nu pot să-l depăşesc.

Cu ochii minții te zăresc în noapte.

Încerc cu mâna să te prind, tu fugi.

Vreau să te strig, însă în glas am şoapte.

Cărările se-adună, inimă de ce plângi?

Un abur se ridică din ape, din adânc.

Un curcubeu se-arată, uneşte doua stânci.

Mă pustieşte gândul şi-un dor neobosit

Ca o nălucă zboară, plutind pe-ntinse lunci.

Privirea mi-e greoaie şi genele mă dor.

Sub talpă, roua ierbii se despică-n patru;

Prin vene urcă seva, pământul pare gol.

Clipa îmi pare astăzi, noian, eternitate.

Ca o manta de plumb, pe umeri îmi țin anii.

Mă sprijin în toiagul lianelor ce curg

Din arbori obosiți ce urcă şi coboară

Ca un arcuş ce plânge pe-o notă în amurg.

O păpădie zboară şi se destramă-n aer,

O gâză-a luat polenul şi l-a purtat fertil

Peste un lan, ce spicul l-a strâns ca într-un caer.

Un iepure prin iarba se mişcă lin, tiptil.

E clipa nemurire? Azi veşnicie-aş vrea

Să mi se-aşeze-n cale şi pasul să mi-l poarte

Să stau în hău de ape sau să ating o stea,

Clipa e astăzi totul, este eternitate!