Revista Orizonturi Literare februarie 2014 - Page 54

Îmi ning

Îmi ning zăpezile ce vor veni

În amintirea celor dintr-o iarnă

Când cerul fluture ar deveni

Şi ar aştepta pe mine să se aştearnă.

Şi braţele deschise l-ar primi

În aripi transformându-şi zborul

Albastrul lui albul zăpezii l-ar uimi

Precum iubirea îmi uimeşte dorul.

Îmi ning zăpezile ce au mai fost

Cu neastâmpăr de fanfară

Mi-adun tăcerile pierdute fără rost

Pe un peron, în altă ninsă gară.

Febra albă

În febra albă mă trezesc

Şi-n mintea mea încet coboară

Gând după gând, neîncetat

Şi sufletul zăpada-mi înfioară.

Tristeţea iernii o resimt

În frigul ce-mi îngheaţă visul

Vreau gândurile să le-nsufleţesc

Dar ele se întrec cu ninsul.

Culorile le-am rătăcit

Erau în mine precum dorul

De primăveri ce albe nu-s

Ci doar albastre precum cerul.

Statornicia ei o chem

Să-mi umple margine de clipă

Albe căderi n-au obosit

Cum obosesc iubirile ce-abia se înfiripă.

Ninsoare

E vie, şi albă, şi cade

E toată magie, şi arde

Fărâme de lună în zori

E linişte. Ninge comori.

E stranie, rece şi mută

E gust de iubire trecută

Uitarea încet se aşterne

E doar infinită. Şi cerne.

E dincolo de orice simţire

E a sufletului grea amăgire

Fantasmă pictată de soare

E Fata Morgana. Şi moare.

E dulce sărut, e plutire

E atât de firească simţire

Cerul nu vrea s-o mai ţină

Las-o la tine să vină.

Poezii scrise de Atena Ivanovici