Revista Orizonturi Literare februarie 2014 - Page 27

Cum este o zi obişnuită pentru un diplomat - traducător în China şi Asia?

Banală şi plicticoasă privită din afară şi plină de farmec şi de inedit în ochii mei. Nici o zi nu seamănă cu alta, cum nici un peisaj nu este acelaşi la diferite ore ale zilei şi nopţii, după starea proprie de spirit. Fiecare ceas debordă de noutate.

O zi pare aceeaşi, oriunde s-ar afla cineva. Ziua începe din momentul în care ne-am trezit, de cum am deschis ochii. Zâmbim când ne trezim, să fim proaspeţi, încrezători. Eu lucrez pe muzică. Am câteva c.d.-uri. Cel mai adesea ascult 104,80FM, un post bun, căruia i-aş reproşa prea multă vorbărie. De ce nu lasă să

vorbească muzica?

Viaţa este pentru fiecare o căutare a sinelui, a candorii şi a simplităţii cu care ne naştem. O zi ar fi prin urmare scormonirea, prin intermediul profesiei fiecăruia dintre noi, pentru a regăsi începutul. Eu o fac prin scris. Altul prin muzică. Altul prin muncă fizică. Reuşesc cei care nu se plictisesc, cei care nu se supără de

monotonia repetării aceloraşi gesturi, aceia care descoperă bucuria şi plăcerea de a întârzia iar şi iar asupra aceloraşi lucruri, cu scopul de a desluşi perenitatea.

Aminteam mai sus de zodia cărţii. Mă consider născut într-o astfel de zodie. Soţia mea, poeta atât de singulară între poeţii României, Mira Lupeanu, a tipărit o carte de poeme cu titlul: Sub zodia cărţii. Ziua mea începe şi se termină între limitele

acestui cuvânt de cinci litere, carte.

Ani buni, veştile din China erau aici, în presa din România, câteva pe an, de regulă nişte comunicate oficiale chineze. Abia în ultimii doi- trei ani au început să apară ziarişti români bine documentaţi, cu articole profesioniste pe acest subiect, deşi – se ştie- China oferă o bogată informaţie despre ea de peste 20 de ani. Cum aşa?

Presa de pretutindeni este tributară anumitor monopoluri, unor jocuri de interese, iar ziariştii nu scriu ce văd, ci ceea ce li se cere să vadă. Mai cu seamă astăzi, la noi.