8 Magazine/April, 2013
8 Orizonturi Literare
Georgeta Minodora Resteman, anotimpul poeziei
,,Poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile”, afirma Voltaire. Iar Mihai Eminescu o definea astfel: ,,Poezia - trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos” .
George Călinescu descria poetul ca fiind ,,delegatul veşnic al sufletului omenesc în simfonia spiritului universal”.
Muzica înălţătoare a sufletului şi sensibilitatea sunt definitorii pentru versurile poetei Georgeta Minodora Resteman. În creaţiile sale, cuvântul este un trandafir care înfloreşte într-o cupă de lumină în acorduri divine. Pe aripi de linişte, poeta pluteşte spre orizonturi nebănuite acolo unde eternitatea freamătă în viori şi timpul capătă valori de o rară însemnătate.
Autoare a trei volume de poezii (“Descătuşări-Fărâme de azimă” - 2011, „Rătăcite anotimpuri” – 2012, „Poeme pentru un vis” – 2012) apărute la editura Armonii culturale, poeta Georgeta Resteman este un mesager al iubirii şi frumuseţii divine. Poezia sa este un cântec al veşniciei în simfonia spiritului.
“Îmi amintesc că scriam versuri - naive, copilăreşti - încă din gimnaziu, de fapt un fel de glumiţe cu care obişnuiam noi, colegii, să ne răspundem şi care purtau amprenta poeziei populare. Dar prima mea poezie, intitulată chiar Debut, am scris-o în primăvara lui 2009... Poezia a venit, pur şi simplu... Citeam zilnic poezie, nu numai din multele volume ale genului care nu mi-au lipsit niciodată din biblioteca personală; fiind imobilizată din cauza unei triple fracturi, fiica mea, străduindu-se să-mi facă şederea la orizontală mai uşoară mi-a sugerat să răsfoiesc şi paginile site-urilor literare... şi o făceam cu mare plăcere, zilnic... Comentam poeziile care-mi transmiteau ceva şi, dacă bine-mi amintesc, într-o zi de 13 – cifra mea norocoasă – martie 2009 m-am trezit scriind primele mele versuri...Şi nu m-am mai oprit!”, mărturiseşte cu sinceritate Georgeta Resteman.
În poezia intitulată Debut, poeta vibrează de armonie. E acea armonie interioară, izvor limpede care o determină să îmbrăţişeze cu doruri poezia. Cel mai frumos veşmânt al poetei este haina de fericiri ţesută prin vers şi brodată cu metafore de o profunzime aparte. Munţii, de altfel, simbolizează puterea şi măreţia pe care o deţine:
,,Am fost prin roua poleită-n taină
De un izvor imens de apă vie,
Crescută-n munţi şi îmbrăcată-n haină
De fericiri… ascunse-n poezie”. (Debut)
O frumoasă povaţă este aceea de a dărui oricând, necondiţionat, iubirea, căutând în universul interior fericirea. Acea fericire care se ascunde în noi, fiind conştienţi că doar Dumnezeu ne poate stăpâni: