Revista Orizonturi Literare decembrie 2014 | Page 33

Magazine/April, 2013 9

Orizonturi Literare 33

SuperBlog 2014

Interviu cu câştigătoarea competiţiei SuperBlog 2014

CRISTINA LINCU

Astăzi stăm de vorbă cu câştigătoarea competiţiei SuperBlog 2014. Nu am să v-o prezint eu, ci am să o las pe ea să se prezinte.

Bună! Îţi mulţumim că ne-ai acceptat invitaţia de a acorda un interviu revistei Orizonturi Literare. Vreau să te prezinţi pe tine şi pe partenerul tău (blogul) care te-a ajutat să câştigi competiţia.

Eu vă mulţumesc pentru ocazia de a mă prezenta cititorilor voştri. Sunt Cristina Lincu, mama a trei copii şi a trei bloguri, de meserie consultant în comunicare, dar am dezvoltat şi proiecte din sectorul financiar sau mass-media. Cochetez cu scrisul de foarte mult timp, fie că a fost vorba de articole, eseuri sau chiar poezii, fie de traduceri (aticole, filme şi desene animate pentru televiziune). Blogul cu ajutorul căruia am câştigat SuperBlog 2014 se numeşte „armonie acvatică” şi se afla la adresa http://cristinalincu.wordpress.com.

Blogul cu ajutorul căruia am câştigat SuperBlog 2014 se numeşte „armonie acvatică” şi se afla la adresa http://cristinalincu.wordpress.com.

De când ai blogul deschis? Ce fel de articole putem găsi pe blogul tău?

Blogul „armonie acvatică” a împlinit zilele acestea 1 an de viaţă. Este un blog generalist, pe care însă găsiţi secţiuni literare (texte cu şi despre copii grupate în seria „Ghid de supravieţuire”, povestiri de viaţă adunate sub numele generic „telenovalas”, diferite însemnări sau „note” şi chiar şi câteva poezii traduse în engleză - „Poems”), dar şi advertoriale sau articole scrise pentru concursurile de blogging, precum şi referiri la aria mea profesională (în categoriile „Comunicare, mk şi PR” şi „Proiecte”).

Ce înseamnă SuperBlog pentru tine?

Este o competiţie de blogging creativ pe care eu am descoperit-o anul acesta, în primăvară, absolut întâmplător. Mi-a stranit interesul prin faptul că avea deja multe ediţii la activ şi o participare masivă din partea bloggerilor. De asemenea, competiţia se bucura de ecouri favorabile în blogosfera. Aşa mi-am propus să îmi măsor puterile cu... mine însămi. Să mă autodepăşesc. Să învăţ să scriu în baza unor cerinţe foarte clare, adăugând creativitate şi nedepăşind termenele limita. Să rezist stresului şi nopţilor nedormite, dar şi emoţiilor din zilele dedicate notelor. Astfel, la Spring SuperBlog 2014 am ieşit pe locul 11, imprena cu un alt blogger. Pentru o primă participare nu mi s-a părut un loc rău, însă asta m-a ambiţionat să mă reînscriu în toamna, cu forţe noi. De data aceasta, pe lângă ingredientele de care vă vorbeam, am simţit că miza este mult mai mare, competiţia mai lungă şi luptă mai aprigă. Aşa că i-am dedicat şi mai mult timp, şi mai multe idei şi mai multe emoţii.

Ce te-a motivat să scrii şi să mergi mai departe într-o competiţie atât de mare?

Cum spuneam, dorinţa să învăţ şi să mă depăşesc. Să ies din zona de confort a postarilor personale, fără ca acest lucru să îmi altereze prospeţimea ideilor. Provocarea pe care o presupunea scrisul pentru 24 de jurii diferite. Şi nu în ultimul rând prestigiul pe care câştigarea unui astfel de concurs ţi-l conferă, deşi nu am porni cu ideea că îl voi câştiga, ci doar cu dorinţa clară de a îmi îmbunătăţi performanţă.