Decembrie
În decembrie peste-a îngheţului punte
Îmi intră iarăşi lupii gri şi slabi în curte,
Şi urlând la lună-şi cer bucăti din mine,
Partea lupului, partea ce li se cuvine,
Şi aud gheare pe piatra udă de afară,
Şi vad haita cum se-nghesuie buluc pe scara,
De usa se izbesc si imi musca din podea,
Si văd sclipiri de nebunie în privirea rea.
Cu disperare în uşă trainic mă proptesc,
Şi-mi aud ligamente rupte cum plesnesc,
Tâmpla mi se zbate şi inima-mi sparge pieptul,
Teroarea se aşează încetul cu încetul.
Pe gaura nezidită-n minte-mi intră-n casă,
Fără suflet îmi aleargă corpu-n transă,
Orb, nebun în întuneric mă-mpiedec de covor,
Şi cad urlând în visul meu adânc de muritor.
Ianuarie
În ianuarie strâng pe trupu-mi haine roase,
Prin găuri frig îmi intr-adânc în oase,
Şi pe străzi mă târăsc buimac şi rece,
Zâmbesc fără de dinţi la lumea care trece,
Şi mă scuipă-n treacăt cum le vine,
Ca-ntr-un câine cu piciorul dau in mine;
Dar e totul bine, nimeni nu poate vede,
Nici de-ar vedea nu ar putea a crede
Că pe sub haine-mi atârnă pietre rare,
Diamante, jaduri, care mai de care,
Că bocancii-mi sunt din piele rară, fină,
Iar de aur vechi îmi e toată mâna plină.
de Theo Cosmin