Revista Orizonturi Literare Decembrie 2013 | Page 42

Altă poveste de iarnă

Gabriela Ana Bălan

Abia i se vede năsucul din fular

Obrajii roşii,prichindel pierdut în munţi de nea

A colindat şi pe la uşa mea

Cu banii câştigaţi şi-a cumpărat vioară

Copilul cântă la ferestre îngheţate

Până la primăvară, oamenii buni îi ascultă poveştile

Seara nu cântă .Priveşte

La lumina felinarului printr-un ochi aburit

La fereastra unui castel părăsit

Vede spiriduşii, din tolba fermecată

Împrăştie praf magic de zăpadă

Din troiene ies în ritm de vals cosânzene

Pe fiecare fulg pluteşte un înger

Dimineaţa găseşte arcuşul viorii vrăjit

Trece cântând în urmă-i stelele de gheaţă se aprind

Păpădia zorilor se transformă în fulgi albi de lapte

Pe ce cărări departe departe l-o fi purtat

Un nor azi-noapte? privind peste umăr

Îşi vede fraţii dormind într-un lujer

Îşi vede părinţii într-un sat liniştit

Visează că iarna-i vioară şi îi cântă în strune

Până la vară .Copilul doarme liniştit

Toţi plâng.El nu s-a mai trezit.De atunci

O femeie bătrână colindă prin nămeţi

Cu o vioară în mână