Revista Orizonturi Literare Decembrie 2013 | Page 25

Câte persoane alcătuiesc grupul PencilNex? Vă rog să vă prezentaţi.

Pencil Nex este alcătuit din şapte prieteni care am plecat din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, specific judeţul pentru că nu vrem să ne întrebe lumea dacă ne place peştele, lucru destul de des întâmplat, fiind confuzia cu Sfantu Gheorghe din Deltă. Ana-Maria Toma este caricaturista noastră fiind domnişoara care stârneşte zâmbete din creion, în timp ce alţii dau gres având săli cu sute de oameni la dispoziţie. Diana Nine şi Alex Vrânceanu sunt cei care realizează portretele, pe care adesea le privim cu ochelari 3D la cât sunt de realistice, iar Martin Duma şi Doru Jean Constantin sunt cei care realizează toate creaţiile digitale ale grupului, reuşind să pună simpatie pe hârtie, dar şi pe ecrane. Alături de Cristina Borbely, ne ocupăm de partea de comunicare şi marketing a grupului nostru, încercând să arătăm lumii cât de frumos este să faci ceva frumos şi cât de bine te poţi simţi promovăm arta, nu cearta. Noi chiar credem în ceea ce spunem şi încă nu am dat peste cineva care să ne contrazică cu argumente valide.

Credeţi că majoritatea tinerilor din ziua de azi mai tind spre a face artă din plăcere?

Tinerii din ziua de azi sunt probabil mult mai distraşi de la artă şi din cauza evoluţiei tehnologice care aduce şi anumite efecte negative, pe lângă evidentele efecte pozitive. Oricine îşi doreşte să facă artă, o face din plăcere, mai ales la început. Beneficiile financiare nu vor veni niciodată înainte, iar cei care nu îşi continuă pasiunea, în ciuda piedicilor care apar, sunt sortiţi să nu îşi pună în practică talentul. Arta, ca orice alte lucruri care aduc bucurie, sunt o chestiune de timp, timp care trebuie acordat oricărui concept, oricărui proiect pentru a creşte, pentru “a înflori”, pentru a se transforma în ceva minunat. Se face artă din plăcere, iar dacă reuşeşti să oferi artă de calitate, adevărata artă, tuturor celor din jur, îţi poţi asigura un trai plăcut făcând ceea ce îţi place.