Revista Orizonturi Literare Decembrie 2013 | Page 16

"Poate poezia să deschidă porţi închise? "

Sub semnul biruinţei,”Împăratul de ceară (“Editura Singur, Târgovişte, 2012) mă readuce în actualitatea literară după o absenţă de două decenii în care am trăit o frumoasă poveste de viaţă într-o localitate din Moldova.Timpul nu s-a scurs în zadar, a şlefuit diamantul cuvintelor din poeme mai vechi conferindu-le strălucire alături de cele mai noi.Volumul conţine şi o poezie tradusă în limba italiană de fiica mea Denisa. Coperta şi ilustraţiile sunt semnate de artistul plastic sibian Mirel Bucur. Fotografia de pe coperta 4 este realizată de fiica mea Alice,astfel mi se reflectă imaginea reală prin ochiul unui copil de 12 ani.

“Împăratul de ceară” s-a născut din propria cenuşă

După ani buni de trudă, ardere interioară, cartea a văzut lumina tiparului în toamna anului 2012 când prezicerile mayaşe bântuiau omenirea.După o grea perioadă datorată unei probleme de sănătate, Dumnezeu mi-a arătat că socotelile mele cu lumea aceasta nu erau încheiate, aveam ceva special de înfăptuit, de spus şi de dăruit. Lumină revenită în viaţa mea, această carte a fost scrisă mai întâi pentru cei care nu m-au uitat. Am căutat iubirea departe, dincolo de moarte, în cioburi de cer, în ceara nu topită ci întârită suflată cu praf magic, prin universuri imaginare sau cărări care traversează când munţi, când ape din ocean, din izvoare sau din ceşti de cafea pe aripi de înger.

Adresă de contact pentru cei care doresc să cumpere cartea: [email protected]