Proză
9
Se întoarse în liniştea conacului. Soarele îşi oglindea chipul pe suprafaţa de abanos a pianului. Înmormântarea luase cu ea şi ultima picătură de energie pe care o păstrase pentru momente mai grele.
Porumbeii zglobii îi cântau la fereastră. Ar fi vrut să aibă şi ea aripi. Se mulţumea doar cu nişte braţe avide de îmbrăţişări. Acelea ce greşeau mereu adresa şi niciodată nu nimereau la ea. Voia să creadă că nu se întâmpla nimic, dar ştia că se minte singură. Voia să aibă o nouă inimă, lipsită de orice sentiment. Una pe care să o înveţe să facă primii paşi într-o lume plină de fericire, iubire, încredere. Sau măcar să aibă posibilitatea să şi-o vândă pe cea de acum. Ar fi dat-o gratis oricui ar fi dorit-o, dar cui? se întrebase de atâtea ori fără răspuns. Nimeni nu ar fi acceptat o inimă îmbâcsită de resentimente, umbrită de regrete şi pustiită de orice speranţă.
– Sunt sigur că poliţia nu va găsi nimic care să te incrimineze. Hei, zise privind la o Alicia inertă, ce se întâmplă? continuă apropiindu-se de ea.
– Se întâmplă că tot ce ating distrug. Asta se întâmplă, se ridică fulger de pe canapea, învârtindu-se pe loc.
– Nu e vina ta, o urmă cu privirea. Ai fost obligată.
– Tocmai de asta m-am săturat, deveni isterică. Am obosit să fiu mereu obligată să fac lucruri pe care nu vreau să le fac. Încep să mă satur să fac lucruri care nu îmi plac. Până când va dura coşmarul ăsta? Până când?
– Până îţi expiră timpul, o îmbrăţişă Ramiro. Până atunci, spuse şi o sărută pe frunte.
Noaptea se apropia liniştită, ascultând şoapte, gânduri şi dorinţe. Şoapte aride ce-i mângâiau pe cei ce căutau fericirea pe malul suferinţei. Gânduri sibilinice prindeau aripi meprizabile, devoalând suflete chinuite. Dorinţe arzătoare precum lava din străfundul vulcanului, pregătite să erupă odată cu lăsarea serii.
Când lumea stă pitită sub mantaua întunericului, oglinda minţii este precum cerul pe faţa căruia gândurile sclipesc ca stelele.
Sufletele ies să se joace conştiente că luna le va păstra secretele. Atunci când ele erau unde nu trebuiau să fie, deşi în acel loc puteau merge fără griji în miezul zilei. Faptele lor bune căpătau conotaţii demonice noaptea.
Aripi smulse
Corina Savu