Proză
13
Sexismul este ideologia supremației masculine exprimată prin lege, religie, mituri, filozofie, instituții, politică și reacții zilnice cu privire la gen. În practică, o astfel de ideologie subminează toate șansele legale care ar asigura șansa la egalitate și non-discriminare.
Pentru a răspândi sexismul, putem menționa următoarele condiții: prevenirea femeilor de a vedea propriile problemele ca probleme de interes colectiv, a nu deveni persoane publice (neavând cunoștință de puterea pe care o dețin; menținerea femeilor în umbra ingnoranței, fără acces la schimbarea ideologiei superiorității masculine, trăind strict conform paradigmei rațiunii masculine, prevenind dezvoltarea miscarii feministe prin mentinerea femeilor departe unele de celelalte, convigandu-le ca interesele lor economice si politice sunt de fapt interesele sotilor lor, care le reprezinta mai adecvat).
Atâta timp cât sexismul rămâne o ideologie dominantă bazată pe distincția dintre genul masculin și feminin, patriarhia este o forma de organizare socială care întărește această ideologie. Însaă, chiar dacă patriarhia va fi dizolvată, familia și relațiile sociale rămân sexiste – ca de exemplu în țările comuniste.
În România, chiar folosința termenului “feminism” a întâlnit multe dificultăți de percepție. Termenul este folosit cu conotații negative, agresive; fapt destul de inadecvat pentru o experiență post-comunistă deoarece în timpul comunismului, ideologia egalității de gen există deja, inclusiv locuri de muncă egal plătite și posibilități de promovare.
Feminismul liberal românesc
Feminismul liberal susține și argumentează, teoretic și politic, egalitatea dintre femei și bărbați, recunoașterea pe deplin a drepturilor femeilor. Cele mai importante beneficii ale primului val de feminism au fost văzute în cadrul mișcării liberale feministe.
Cu toate limitările și ezitările sale, liberalismul clasic românesc a reprezentat o deschidere importantă cu privire la abordarea relațiilor de gen în legatură cu conservatismul care pune accentul pe păstrarea familiei tradiționale, moștenirea pe linii masculine, tratarea femeilor ca ființe ce au nevoie de protecție. Mai mult decât atât, liberalismul românesc era benefic în concepția că femeile erau opuse gândirii naționaliste. În contextul abordării naționaliste, femeile au ramas cu singura atribuție de a da naștere și a crește bărbați. Existența lor se rezumă la a fi mame; țara având nevoie de bărbați ca personalități marcante în istorie.
Este dificil în cultura noastră să vorbim despre o teorie politică a liberalismului feminist; mai degrabă despre elemente ce țin de această gândire politică. Debutanții feminismului politic românesc nu erau liberali în ceea ce privește promovarea drepturilor, libertăților și autonomia unei persoane, și chiar mai puțin în ceea ce privește legitimitatea cautării fericirii personale. În cultura românească, retorica generală era mai degrabă cea a sacrificării pentru o cauză bună: familia. Ceea ce au putut feminiștii să facă atunci, era sa adauge o altă cauză în afara familiei.