Revista Orizonturi Literare - august 2014
Această poveste s-a așezat ca un cărbune încins în mintea tânără a fratelui mai mic.
Din ziua aceea n-a mai arătat niciun entuziasm pentru școală sau alte preocupări care până atunci îl însuflețiseră. De câte ori putea, părăsea casa părintească, pentru a călători către locuri unde afla că ar exista vreo informație despre tabloul care îi ocupa toate gândurile. Anii au trecut și chiar dacă unul din fii îi aducea multă bucurie, inima tatălui se umplea de tristețe amară la vederea felului în care mezinul său își irosea viața. În cele din urmă, tatal s-a stins din cauza acestei tristeți. Băiatul, care crescuse acum și era un tânăr bărbat, si-a luat imediat partea de moștenire și cu un singur servitor foarte tânăr a plecat în căutarea tabloului mult râvnit. Timpul se așterne insa peste lucruri iar, cei care mai știau despre pictorul de bine sau despre tablourile lui nu mai erau mulți. Așa s-au scurs ani și ani pe drumuri, în ploaie și sub soare.
Cu timpul, bruma de bani cu care plecase în lume s-a topit și ea. Băiatul pe care îl luase cu el se ruga de gospodine sau de hangii să-l lase să ajute în bucătărie în schimbul unei porții de mâncare și a unui adăpost pe noapte, pe care le împărțea cu stăpânul său. În felul acesta, băiatul a învățat arta bucătăritului ca nimeni altul, iar stăpânul său își putu continua căutarea.
Alți ani au trecut, neiertători cu omul nostru care îmbătrânise de două ori mai repede. A inceput să se întrebe dacă meritase să-și irosească viața în felul acesta când, într-un cătun îndepărtat, s-a aflat pus față în față cu tabloul. L-a găsit la un țăran harnic, care îl dosise într-un colț, acoperit de o pânză albă, și care i l-a oferit pe dată.
Omul nu și-a putut crede norocul. L-a strâns la piept și a plâns de bucurie. — Acum nu mai vreau decât să dorm! a mai spus el fericit și obosit de atâtea și atâtea drumuri.
S-a băgat în pat, cu tabloul lângă el și, odată adormit, nu s-a mai trezit niciodată..."
13
Proză...