Primul castel vizitat a fost cel de la Huniazilor de a cărui istorie este legată personalitatea celui mai aprig apărător al creştinătăţii şi a civilizaţiei occidentale, Ioan de Hunedoara este ansamblul cel mai sugestiv de arhitectură civilă medievală din România. Impunătorul edificiu se profilează pe înălţimea unui deal, turnurile sale brăzdând cerul asemenea unor săbii. Prinvindu-l cum se ridică semeţ din negurile vremurilor în care cavalerii luptau împotriva asupritorilor te-ai aştepta să auzi hărmălaia pregătirilor pentru război laolaltă cu suspinul înăbuşit în batiste al domniţelor serafice... dar toate astea s-au petrecut în imaginaţia mea.
Astfel de momente dau naştere unor capodopere dacă spiritul e lăsat liber să creeze. Asta m-a învăţat un coleg de facultate. El îndrăznit să-şi transpună pasiunea în rândurile unei cărţi, scriitură care mai are mult de parcurs până să atingă statutul de capodoperă, dar este cu atât mai importantă, fiind cartea sa de debut.
Marian Horvat căci despre el este vorba, student în anul III la Facultatea de Istorie şi Filosofie, Cluj Napoca este un nostalgic al întunecatei perioade medievale. Crede cu tărie în codul cavalerilor, fapt evocat şi de romanul său Codrul Ducelui. Este o lucrare pe temă istorică cu reverberaţii de basmîn care magia este prezentă în toate aspectele vieţii, guvernând tacit o lume superstiţioasă. Nu lipsesc nici elementele ce trădează sufletul nobil al scriitorului transpus în personajele care luptă în numele dreptăţii şi al onoarei, aşa cum le stă bine unor cavaleri ai unor timpuri apuse, dar al căror spirit renaşte prin penelul viitorului istoric/romancier.
După Hunedoara, Braşovul s-a lăsat cucerit de camera mea foto şi de caietul de notiţe, dar nu cu una cu două. Imediat ce oraşul de sub Tâmpa a capitulat, am îndrăznit să-mi continui călătoria spre a cuceri cetatea Făgăraşului. Week-endul acela a fost cel mai greu, dar am avut întăriri livreşti (de data asta). Am luat cu mine două cărţi din care mi-am dorit foarte mult să recitesc câteva fragmente.