Lasă-mă să-ţi spun cum cerul a pictat prea multe stele
Lasă-mă să devin una dintre ele.
Să-ţi luminez chipul cu lumina mea,
Să fiu lângă tine pe aşternuturile de catifea.
Luna să ne fie martoră la atingerile fine,
Natura să fie geloasă că te am pe tine,
Florile să se trezească la amurg de noapte
Să mă vezi la fiecare trezire printre pleoape.
Fraţii mei să strălucească şi mai tare
Să închidem cerul într-un moment de nepăsare,
Să fie pe veci noapte, soarele să nu mai răsară
Vreau să mă sting într-un final în taina ta uşoară.
Să lăsam bufniţele să ne cânte printre valuri
Aşternuturi calde ce se pătrund în straturi,
Pe dealurile şi văile pustiite de amor,
Lasă-mă să-ţi fiu Luceafăr, să te aprind de zor.
de Dragomir Mihai-Viorel
Două universuri se unesc,
Ce rezultă?
Două infinituri cu 99% conştiinţă pierdută
Care se regăsesc, fiecare în celălalt,
Doi orbi care cred în realitatea gustului,
Mai puţin a pipăitului
Ca să nu depăşim limitele decenţei,
Deşi ei au făcut-o
Oh, şi încă cât,
Nici ei nu ne-ar putea spune cu siguranţă!
de Grosu Mădălina
Tainele nopţii
Doi