Inciampai sulle radici
e lo vidi
tra caligine-fumo da panchine e tombini,
mi sorrideva ed invitava,
avrei voluto un fico, forse parlare,
ma rosso in volto,
come ammettere
di non saper distinguere un albero
in mezzo alla foresta?
Oh Zaccheo, quale dio ricorda?
Qui non ci sono bestie feroci
ch'io possa salir con te sulla pianta
e giocare insieme a nasconderci?
Due volti
e intorno quante voci..
Andiamo a casa che il maestro ci aspetta
e l'incenso sta finendo di bruciare.
L'albero di Zaccheo
Mă împiedicai de rădăcini
şi-l văzui pe el
prin negură-fum din bănci şi guri de canal,
îmi zâmbea şi mă invita,
aş fi vrut o smochină, oare să vorbesc,
dar roşu la faţă,
cum să admit
că nu ştiu să recunosc un copac
în mijlocul pădurii?
O Zaheu, ce fel de zeu îşi aminteşte?
Aici nu există fiare sălbatice
ca să mă pot urca cu tine în copac
şi să ne jucăm împreună de-a v-aţi ascunselea?
Două chipuri
şi în jur ce de voci..
Să mergem acasă că maestrul ne așteaptă
şi tămâia se termină de ars.
de Luca Cipolla
Traducere: