Revista Orizonturi Literare Aprilie 2014 | Page 24

Românii ştiu Româneşte

O zi fără “pe”

de Raluca-Gabriela Cincu

Bucureşti, 20 august 2013

Înainte să se cra de ziuă, marginea balustradei de balconul plin cu tunii care le-am plantat singură, a apărut un scăruş care a început să ţi: Uo-ha-ha-ha!…sau -acolo. ntru mine, care dormisem patru ore, era prea mult.

Mi-am pus rna cap, m-am întors cu faţa la rete şi am încercat să adorm din nou. onoarea mea dacă nu-l auzeam şi prin rnă!

rplexă, m-am ridicat cu tot cu rna cap, am dat rdeaua la o parte şi am avertizat scăruşul că, dacă nu dispare mai rede de balcon, îl mănânc cu tot cu ne. M-a ascultat şi…s-a mutat rvazul de la bucătărie. bune?!

Am aruncat rna covor, am luat prosopul care-l pusesem la uscat sârmă şi am intrat în baie, ca să mă spăl dinţi şi ochi. Chiaună, am scăpat riuţa de vreo trei ori podea, am udat ochelarii care-i uitasem nas, am stropit reţii. Ah, scăruş imrtinent!

Cuvânt-înainte:

Acesta este un exriment. Vreau să verific dacă şi cum se poate trăi fără “pe“, grupul de litere care unii nu-l includ în vocabularul rsonal. Cititorii care au probleme cu inima sunt rugaţi să ia Asnter. Cei care au probleme cu nervii ar putea să asculte una dintre melodiile lui Nicolae Pascu (alias), “Femei riculoase”.