Revista Orizonturi Literare Aprilie 2014 | Page 17

“Este un lucru minunat că am reușit să organizăm, în sfârșit, acest manifest sportiv inedit în Europa. Nu a mai fost organizată nicăieri pe continent o competiție de maraton sau semi-maraton care să se desfășoare integral pe nisip. Acest demers al nostru nu se adresează numai profesioniștilor, ci și iubitorilor de sport care pot veni alături de noi și pot participa gratuit la cursa populară de 5 km. Le mulțumesc în mod deosebit tuturor membrilor Asociației pentru sprijinul acordat și partenerilor acestui proiect care va deveni o tradiție la malul mării”, declară președintele Asociației

Sportive SanaSport din Constanța, Daniel Antonaru.

Asociaţia Sportivă SanaSport este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în 2013, care are ca obiective majore promovarea importanței sportului pentru societate și îmbunătățirea condiției fizice și a stării de sănătate în rândul locuitorilor din municipiul Constanța. SanaSport organizează în fiecare duminică, începând cu ora 9.00, alergări de anduranță pe nisip, punctul de întâlnire fiind parcarea de la Aqua Magic din stațiunea Mamaia. Până în prezent peste 150 de iubitori ai sportului au răspuns invitației membrilor SanaSport și au rezonat cu motto-ul Ascoației: “încetează să mai fabrici scuze, aleargă pur și simplu!”

Persoană de contact Transmite,

Daniel Antonaru Biroul de presă

Președinte Asociația SanaSport SanaSport | Plus Communication

0726743444

© Drepturile de autor pentru conţinutul acestui document aparţin

agenţiei de relaţii publice PLUS COMMUNICATION. www.pluscommunication.eu