Revista Optimism nr 32 Baylor nr 32 | Page 7

„Învață-mă să zâmbesc!” din nou F undația Baylor Marea Neagră, cu sprijinul Metropolitan Life şi al United Way România, a orga- nizat şi anul acesta tabăra terapeutică pentru copiii infectați şi afectați HIV. La tabăra „Învață-mă să zâmbesc!” au participat 20 de copii infectați și afectați HIV, cu vârsta între 6 şi12 propus şi în acest an să dezvolte abilități de expri- mare emoțională funcțională și de relaționare socială copiilor selectați pentru a participa la tabăra de 5 zile. Tabăra terapeutică s-a axat pe activități de exterior, desfășurate în echipă, pe feedback și pe ilustrarea învățămintelor. Acești copii au trecut de curând prin experiența unor traume emoționale. Unii dintre ei și-au pierdut în ultimii ani unul dintre părinți ca urmare a bolii SIDA, iar alții se confruntă cu dificultățile emoțio- nale generate de o atmosferă socială neprietenoasă”, a declarat Luiza Vlahopol, psiholog clinician, directorul proiectului psihosocial din cadrul Fundaţiei Baylor Marea Neagră. ani. Micuții selectați provin din familii monoparentale sau sunt copii care prezintă semnele unei deprecieri emoționale și/sau de disfuncționalitate comporta- mentală. Indirect, familiile acestor copii sunt ajutate să îmbunătățească atmosfera intrafamilială prin echili- brarea emoțională a micuților și prin dezvoltarea abili- tăților sociale și de exprimare emoțională ale acestora. „Copiii selectați se confruntă cu probleme legate de dezechilibrul emoțional generat fie de evenimente nefericite de viață, de discriminarea din comunitate și școală sau de lipsa de strategii și implicare a părinților în educație. Proiectul „Învață-mă să zâmbesc!” şi-a 7