Noi suntem Baylor!
Negivan Septar, părticica indispendabilă a maşinăriei de făcut bine
„N
egi!”, „doamna Negivan!”... Auzi chemarea, apoi
râsetul zgomotos şi viu al colegei noastre.
Negivan Septar este asistenta-şefă de la Baylor, per-
soana care ştie toţi pacienţii şi care ne muştruluieşte pe
toţi, mereu. Întotdeauna cu afecţiune şi cu un zâmbet
jucăuş. Am rugat-o să facă un rezulat al celor 40 de ani
de activitate în sistemul sanitar, dintre care cei mai mulţi
petrecuţi îngrijind copiii infectaţi cu HIV, la Spitalul de
Boli Infecţioase Constanţa.
„Lucrez în sistemul sanitar de 40 de ani.
Mereu mi-am dorit să fiu asistentă sau educatoare.
Dar am ajuns asistentă. Am lucrat numai la Spitalul de
Boli Infecţioase până să vin la Baylor, iar acolo am avut
un colectiv bun. Nu vreau să îmi aduc aminte foarte mult
despre primii ani ai infecţiei cu HIV. A fost groaznic, ne-am
lovit de multe piedici, dar am avut curaj. În primul rând nu
aveam informaţii prea multe, pentru noi HIV şi SIDA erau
egale cu moartea. Dar am avut o şefă excepţională, pe
doamna dr. Rodica Mătuşa, iar prin felul în care s-a purtat
ne-a ajutat să avem acest curaj.
Mi-au plăcut copiii, din acest motiv am lucrat numai
cu copii, niciodată cu adulţi. În anii de la începutul
infecţiei cu HIV am trecut prin momente foarte grele, dar
acum, când îi văd pe mulţi dintre ei ajunşi oameni mari,
simt cea mai mare satisfacţie.
În anii aceia au fost mulţi copii care s-au prăpădit,
nu erau medicamente, nu se ştiau multe lucruri despre
infecţia cu HIV sau despre cum se transmite, a fost greu.
Până la Revoluţie nu am avut voie să spunem absolut
nimic despre HIV, nici acasă, nici în altă parte. Revoluţia a
fost norocul nostru, al copiilor. Dacă nu venea Revoluţia
ar fi murit mult mai mulţi copii. Au fost depistaţi foarte
puţini adulţi în anii aceia.
După decembrie `89 au venit străinii şi ne-au expli-
cat cum se transmite virusul, am devenit mai apropiaţi de
ei. Până să vină ei noi eram echipate aşa: batic, bonetă,
halate, totoşi, mânuși,
mască... zici că eram
cosmonauţi.
Aceşti copii ne-au
oferit multă afecţiune.
Ne spuneau mamă,
iar noi am început să
îi iubim ca pe copiii
noştri. Iar acum, pe
unii dintre ei îi văd
mari şi au la rândul lor
copii. Simt în continuare aceeaşi afecţiune pentru ei.
La Fundaţia Baylor am ajuns prima dată part-time,
în 2007. În 2011 am venit definitiv la Baylor. Am găsit
aici un alt mod de a lucra, cum nu am crezut că se poate.
Comunicăm bine între noi, avem un colectiv bun aici, la
Fundaţia Baylor. Iar eu lucrez cu aceeaşi pacienţi pe care
îi cunosc de când erau copii, care îmi sunt dragi au cres-
cut sub ochii mei.
De la copii infectaţi cu HIV am învăţat să am curaj, să
fiu mai afectuoasă şi că este important sa fii o părticică
dintr-un mecanism care a făcut mult bine, care a ajutat
acei copii să treacă prin cea mai mare încercare a vieţii
lor”.
Ajutor de neprețuit
ministerelor, vămilor și ale multor altor oficialități din
România și din alte țări. A fost ajutor de neprețuit pentru
De multă vreme, persoana cu care mă sfătuiesc în asistenta șefă și directori. Și cel mai important lucru a fost
legătură cu evenimentele sau cu personajele ultimilor 25 acela că a fost alături de copii și de mame, cunoscând fie-
ani este Negivan. care beneficiar, monitorizând evoluția și analizele copiilor
Pentru că ea a fost „omul bun la toate” atât în secția
prețioși, a celor cu hepatite, a vaccinărilor, a explorărilor
de copii, cât și în clinică, persoana care s-a perfecționat
funcționale (EKG – de exemplu) și multe altele.
permanent, care a rezolvat nu numai provocările medicale Un astfel de om este de apreciat de toată lumea,
ci și cele administrative/legislative și de multe alte feluri. nu numai de către colegi și pacienți, „asprimea ei” fiind
Donațiile în medicamente, alimente, ceaiuri nu ar fi ajuns expresia respectării corectitudinii.
Dr. Rodica Mătușa
la copiii seropozitivi dacă ea nu ar fi obținut aprobările
3