Revista MRe Medical Research education 05 Aprilie 2014/ Numărul 1 | Page 29

Cum a fost tranziţia între UMF Cluj şi Johns Hopkins University? Tranziţia nu a fost uşoară, dar nici grea. La Johns Hopkins Hospital sunt foarte mulţi medici sau cercetători din România, care au părăsit ţara datorită condiţiilor precare din anii '80 şi '90. În perioada petrecută acolo am promovat USMLE Steps şi am avut ocazia să lucrez cu medici foarte bine pregătiţi nu doar din US, dar şi din Japonia, China ori Europa de vest. Toţi aceşti colegi şi prieteni mau ajutat să învăţ multe tehnici esenţiale cercetării de vârf, dar şi să scriu articole ştiinţifice şi aplicaţii de grant pentru a-mi finanţa experimentele. Ce diferenţe sunt între sistemul din România şi cel din State? Sunt diferenţe foarte mari, atât în medicina clinică cât şi în cercetare. Totul este foarte bine pus la punct, iar majoritatea medicilor sunt bine pregătiţi şi responsabili în tot ce fac. Cred că avem mult de învăţat de la sistemul medical din State. Ce proiect de cercetare ai in derulare? În Cluj sunt filiat atât UMF Cluj, cât şi Institutului Oncologic. Cercetarea mea este axată pe oncologia translaţională. Acum studiem imunologia celulei stem-like tumorale, imunologia metastazării, studiul biomarkerilor şi a rolului microARN în progresia neoplazică, dar şi aportul nanotehnologiei în chimioterapie. Toate aceste direcţii de cercetare sunt aplicate în special în oncologia digestivă şi studiul tumorilor hepatice, dar şi în oncohematologie. Eu sunt hem