Revista MRe Medical Research education 05 Aprilie 2014/ Numărul 1 | Page 11

Aţi primit feedback participanţi? de la Da. Feedback-ul a fost în general pozitiv. Ideea de a ţine cursul în engleză şi de a avea printre speakeri atât medici experimentaţi cât şi studenţi fragezi a fost pe placul participanţilor. Având speakeri diferiţi ai şi prezentări diferite, se înţelege altfel, se poate vedea în perspectivă. Unii ne-au sugerat chiar să prezinte mai mulţi studenţi şi rezidenţi. După curs, le-am trimis tuturor nişte formulare de feedback. Am primit şi niste sugestii de care vom încerca să ţinem cont pe viitor (să invităm mai mulţi medici specialişti, să tipărim suportul de curs). Cum a fost colaborarea cu ceilalţi organizatori ai cursului, Prof. Dr. Ioan Ştefan Florian şi Dr. Victor Volovici? Care a fost impresia acestora după curs? Domnul Profesor Florian a fost, ca întotdeauna, foarte deschis şi ne-a susţinut în acest proiect cu tot sufletul. Ne-a ajutat atât la partea ştiinţifică cât şi la partea organizatorică. A coordonat realizarea suportului de curs, ne-a stat la dispoziţie oricând aveam întrebări. Nu în ultimul rând, a susţinut nişte prezentări impecabile în cadrul cursului. Doctorul Volovici a fost de asemenea foarte deschis. Ambii au fost foarte mulţumiţi de cum a ieşit cursul. Cum ai colaborat cu voluntarii implicaţi în organizare? Voluntarii au fost minunaţi. Am avut ajutor din partea membrilor ZEM şi din partea membrilor CSNN. Ei au fost cei care au făcut totul să meargă fluid. S-au ocupat de înregistrarea participanţilor, ştiam că puteam da pauză, afară totul era perfect. Este incredibil ce pot face o mână de studenţi pasionaţi. Aş vrea să le mulţumesc şi pe această cale. Acest curs a fost acreditat de Colegiul Medicilor din România? Din păcate nici nu ne-am gândit să îl acredităm, dar având în vedere că începe să stârnească interes şi în rândul rezidenţilor, vom încerca la următoarea ediţie să facem acest lucru. Să înţeleg că va exista şi o ediţie viitoare. Poţi să anticipezi puţin? Va fi cel mai probabil în toamnă. La Cluj. Mai multe nu doresc să dezvălui deocamdată. Ce le-ai transmite studenţilor care nu au participat la curs? Că încă nu este totul pierdut… să participe la ediţia a 3-a. Mulţumesc pentru timpul acordat şi la cât mai multe ediţii reuşite! Andreea Leş, MG III 11 Medicină și cercetare Medicină și cercetare anevrismelor intracraniene mi s-a părut deosebită. De asemenea şi prezentarea Doctorului Volovici despre procedeele de bypass. Îmi pare rău că nu le-am filmat.