Revista Decenu.eu Prima ediție | Page 7

Imaginea lui Isus și a morții Lui m-a ademenit să-mi asum încetul cu încetul acest drum al răscumpărării fetelor din situații critice. Prețul de plătit a fost și este dulce-amărui. Uneori e greu să permiți oamenilor imperfecți să-și facă locuință în inima ta, dar după ce le asculți și le înțelegi povestea, ajungi să-i accepți și să-i iubești necondiționat, să le vezi frumusețea, darurile, chemarea și să investești în acestea. Nu a fost ușor să le văd lupta cu descurajarea, depresia sau anxietatea, fără a avea soluții la toate problemele lor. N-au fost puține serile când, obosită de povara problemelor nerezolvate, mi-am găsit liniștea într-un singur fel: dându-i lui Dumnezeu toată povestea asta. Dacă am vrut să renunț? Nu o dată! Dar El m-a dus de fiecare dată mai departe. I-am cerut soluții, L-am rugat să mă învețe, să mă conecteze cu oamenii potriviți. A fost credincios și le-a făcut pe toate acestea. La rându-I, m-a invitat să-mi fac şi eu partea... sute de ore în lecturi, seminarii și conferințe, toate având rolul echipării mele pentru a dezvolta viziunea ce mi-a fost încredințată: o întreprindere socială care să ofere locuri de muncă femeilor care au fost traficate, prinse în prostituție sau celor care sunt în situații limită. Acum, în timp ce lucrăm împreună, fetele se deschid, devin vulnerabile, iar eu pot vedea acea perlă ascunsă pe care o s-o caut mereu în toate aceste fete speciale. Te aștept în echipa socială unde să învățăm și să slujim împreună oameni defavorizați. 7