Revista Decenu.eu Ediția a doua - Cluburi | Page 16

Clubul de literatură “Dacă ne-am mărgini la ceea ce putem trăi sau vedea în jurul nostru într-o viață de om, am fi foarte săraci”, spunea criticul literar Nicolae Manolescu. A citi o carte înseamnă a sta la povești cu autorul ei, iar asta te poate îmbogăți peste măsură. Participi la mese rotunde cu scriitori din diferite epoci și culturi. Acest lucru te va face mai înțelept, mai îngăduitor, mai reținut, deoarece cuvintele lor pornesc roata imaginației și rațiunii tale. Încurajăm explorarea literaturii universale, începând de la cea antică, pășind apoi prin cea medievală, renascentistă, clasică, iluministă, romantică, realistă, naturalistă, simbolistă, modernă, postmodernă, până la cea contemporană, fiindcă literatura, în toate formele ei, este un izvor nesecat de bogății pentru suflet și pentru minte. Fiecare etapă a ei reprezintă o fațetă diferit colorată a unui diamant care reflectă aceeași imagine – imaginea omului, surprinsă de-a lungul istoriei și devenirii sale. Vrem să citim împreună și apoi să te învățăm să scrii. Scriitori și oameni de cultură ne vor trece pragul. Te așteptăm în clubul de literatură... un loc al poveștii și povestitorilor! Pornește roata imaginației și apoi începe să scrii! 16 | Revista DECENU.EU