Revista Decenu.eu Ediția a doua - Cluburi - Page 12

Clubul cercetașilor P roiectul cercetașii Decenu.eu pleacă de la nevoia de a aduce împuternicire și relevanță generației zilei de mâine. În acest context, am ales pentru copii și tineri un program educațional complex și complet centrat pe dezvoltarea fizică, intelectuală, emoțională, socială și spirituală. Copiii și tinerii integrați în acest program de dezvoltare învață prin acțiune și interacțiune, aflând prin încrederea investită în ei faptul că ei reprezintă agentul principal al propriei creșteri. Astfel, parcursul “cercetășesc” reprezintă o devenire spre cea mai bună versiune a propriei persoane, în cadrul acestuia fiind utilizate strategii, metode și provocări care duc la maximizarea potențialului personal al fiecărui individ. Activitatea propriu- zisă a cercetașilor este structurată sub formă de întâlniri, activități interactive, tabere, excursii sau evenimente, având la bază un sistem de progres și un cadru simbolic inedit care stimulează participarea, entuziasmul și implicarea fiecărui participant. Grupele de participanți sunt organizate în funcție de vârstă și etapă de dezvoltare, activitățile fiind coordonate de către persoane cu experiență și dedicare. Un itinerar ale cărui repere sunt purtate întreaga viață Coordonator: Vasile Chindriș Vasile este student în cadrul Facultății de Științe Economice. Timp de 4 ani a participat și a fost implicat activ în grupele de cercetași, unde a învățat curăția, respectul, responsabilitatea, maturitatea și devotamentul. Plecând de la această experiență, el a decis să se implice activ în echiparea unei noi generații care să nu fie străină de aceste valori și pe care s-o învețe să se dezvolte într-un mod echilibrat, dobândind o viață autentică și integrată. Provocarea Decenu.eu • Învață-ți copiii să-și asume responsabilități • Ajută-i să facă lucruri practice • Oferă-le un context în care să crească echilibrat 12 | Revista DECENU.EU Proiectele clubului: • Activități sociale • Tabere • Ateliere practice