Revista de fizica nr 8 | Page 71

FIZICA APLICATA FIZICA Poate vocea urbană spargă un pahar? Poate vocea umană sparge un pahar? Dacă da, cum? Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sunetul scos de corzile vocale pentru îndeplini o atare sarcină? Sunt numai marii cântăreţi capabili de asemenea performanţe? Probabil că mulţi dintre cititorii noştri au auzit cum vocea unei soprane poate sparge un pahar. Cu alte cuvinte, folosind sunete de frecvenţe potrivite, paharul atinge un punct critic în care nu-şi mai poate menţine integritatea. Explicaţia fenomenului care poate unora le pare de neînţeles are legătură cu ceea ce în fizică se numeşte rezonanţă. Când ne referim la rezonanţa unui sistem, vorbim de fapt despre faptul că unele sisteme oscilează cu o amplitudine mai mare la anumite frecvenţe decât la altele, cele dintâi purtând numele de frecvenţe de rezonanţă ale sistemului. La aceste frecvenţe, chiar şi forţe motrice periodice de mici dimensiuni pot da naştere unor amplitudini de oscilaţie impresionante practic la apariţia fenomenului numit rezonanţă şi în cele din urmă la distrugerea sistemului care vibrează, fie acesta o clădire, un pod sau un pahar de şampanie. 72 In natură pot fi observate multe exemple de sisteme caracterizate de o frecvenţă proprie de rezonanţă. Cel mai familiar exemplu este leagănul copilăriei fiecăruia dintre noi, care se comportă asemenea unui pendul. împingerea leagănului în concordanţă cu intervalul natural de oscilaţie (care reprezintă tocmai frecvenţa sa naturală de rezonanţă), va face ca întregul sistem leagăn-copil să fie antrenat într-o mişcare de amplitudine din ce în ce mai mare, pe când nesincronizarea cu ritmul natural ar duce la arce de rotaţie din ce în ce mai mici. Acest lucru se întâmplă deoarece energia transmisă sistemului prin împingeri succesive este maxim absorbită când impulsurile din exterior sunt sincronizate cu oscilaţiile leagănului. O parte din energia leagănului este extrasă din sistem în caz contrar. La fel, multe dintre sunetele pe care le auzim, atunci când lovim obiecte din materiale dure precum metalele, sticla ori lemnul, sunt produse de vibraţii de rezonanţă de foarte scurtă durată a