Revista de fizica nr 8 | Page 59

PARVA MUNDI
ANALIZA

Ce mai fac fizicienii pentru a rezolva misterul dispariţiei antimateriei . Este neutrinul propria antiparticulă ?

De ce există materie în Univers ? Unde a dispărut antimateria ? Noi existăm pentru că materia a „ învins " în lupta cu antimateria , însă la ora actuală nu ştim bine cum a avut loc acest proces . Studiul neutrinilor , particulele cele mai misterioase din cadrul modelului standard , ne-ar putea ajuta să înţelegem ce s-a întâmplat imediat după Big Bang şi cum de materia a ajuns să " supravieţuiască " procesului de anihilare cu antimateria . Teoria Big Bangului , care a dat naştere universului nostru , susţine că la început , când Universul a luat naştere , există atât materie , cât şi antimaterie : fiecărei particule îi corespundea o antiparticulă . Atunci ar fi fost de aşteptat că acestea să se anihileze şi , în final , să dea naştere unui Univers doar de energie - de exemplu fotoni . Totuşi , în prezent , după mai bine de 13 miliarde de ani de la Big Bang , avem un univers de materie - nici urmă de antimaterie . Unde a dispărut această ? Ce s-a întâmplat cu antimateria ?