Revista de fizica nr 8 | Page 52

PARVA MUNDI FIZICA PARTICULELOR Şl CORPUL TĂU Nu doar că suntem constituiţi din particule fundamentale. De asemenea, producem particule fundamentale în mod constant şi suntem bombardaţi de particule fundamentale continuu. Acum circa 14 miliarde de ani, atunci când Universul şi-a început expansiunea, materia şi antimateria ar fi trebuit să se fi anihilat. Totuşi, o cantitate mică de materie a supravieţuit. Aşa am ajuns să avem un univers plin cu particule. Nu orice particule ale căror mase şi sarcini au valori precise, care permit viaţa, lată câteva informaţii interesante din fizica particulă. Particulele din care suntem creaţi r Circa 9 9 % din corpul nostru este creat din atomi de hidrogen, carbon, nitrogen şi oxigen. Mai sunt, de asemenea, şi alte elemente, în mici cantităţi, esenţiale pentru viaţă. Dacă cele mai multe dintre particulele corpului se regenerează la fiecare 7-15 ani, multe dintre particule ce formează aceste celule există de milioane de ani. Atomii de hidrogen din tine au fost creaţi pe timpul Big Bangului, cei de carbon, nitrogen şi oxigen au fost creaţi în stele. Elementele grele din corpul tău au fost create în stele aflate în faza de explozie. Mărimea unui atom este dată de poziţia medie a electronilor. Nucleele sunt de circa 100.000 de ori mai mici decât atomii din care fac parte. Dacă nucleul ar fi de mărimea unei alune, atomul ar fi de mărimea unui stadion de baseball. Dacă am elimina tot spaţiul gol din atomii ce ne constituie organismul, am fi de mărimea unui fir de praf, iar întreaga rasă umană ar încăpea întrun recipient de mărimea unui cub de zahăr. 53