Revista de fizica nr 8 | Page 49

TERRA Este necesar să se răspundă La două întrebări: de unde a provenit praful care a ajuns în Oceanul Pacific de Sud şi care a fost cauza apariţiei perioadelor în care cantitatea de praf din apa oceanului a crescut? Frank Lamy consideră că una dintre cauze este deplasarea sau extinderea unor curenţi de vânt, extrem de puternici, care predomină în această regiune şi care au direcţia spre ecuator. întregul Ocean Antarctic este celebru printre marinari datorită vânturilor sale puternice dinspre vest: „Roaring Forties" şi „Furious Fifties". Această zonă este considerată a fi una dintre regiunile cu cele mai puternice vânturi din lume. Oamenii de ştiinţă afirmă că o deplasare sau o extindere a acestei centuri de vânturi puternice dinspre vest spre nord ar fi putut determina ca regiunile întinse, uscate de pe continentul australian să fie influenţate de eroziunea datorată vântului puternic. în consecinţă, o cantitate mai mare de praf a putut pătrunde în Oceanul Pacific, cu consecinţele descrise mai sus. Pe lângă asta, Noua Zeelandă a fost o sursă suplimentară de praf. Glaciaţiunile extinse de pe munţii din acele regiuni au furnizat cantităţi considerabile de materiale cu granulaţie fină care au fost apoi aruncate departe în Oceanul Pacific de Sud de către vânt. „Cercetările noastre au dovedit acum, fără nicio urmă de îndoială, că perioadele mai reci din emisfera sudică pe o perioadă de un milion ani au coincis întotdeauna cu un conţinut mai mic de dioxid de carbon în atmosferă şi cu un aport mai mare de praf din aer. Istoria climatică a Pământului a fost, prin urmare, scrisă în praf". 50