plus, un ultim detaliu semnificativ atrage atenția cititorului: absența icoanelor. Locul este,
așadar, lipsit de protecția divină, iar elementele care îl compun funcționează ca o vrajă asupra
celui care îi trece pragul. În plus, pare a fi în centrul unui labirint rotund, întrucât călătorul
nostru dezorientat de vin și ceață nu face deât să se învârtă în jurul lui vreme de câteva ceasuri,
ajungând în final tot la han.
O indeterminare și izolare marchează hanul din nuvela „În vreme de război”, așezat
într-un spațiu neprecizat sau insuficient determinat, „la capătul pădurii Dobrenilor”, in drum
deschis, având conotația pericolului. Aici pericolul este reprezentat de banda de hoți care
bântuie împejurumile, iar teroarea singurătății devine copleșitoare pentru un personaj slab cum
este hangiul Stavrache. Desigur, aici nu doar spațiul determină teroarea, ci mai ales propiul
subconștient dominat de frica întoarcerii fratelui și prin asta, de pierderea averii, dar locul
izolat, misterios, presupune o țesătură spațio-temporală mai slabă, intruziunea fantasticului
devenind astfel posibilă. Alături de han, pădurea din jur (din nou un labirint) este și ea un
mediu sălbatic, loc de protecție a haiducilor vremii, dar și de permanentă amenințare pentru
localul izolat.
Pe aceeași coordonată a spațiului nesigur, malefic chiar, se înscrie hanul- cîrciumă din
nuvela lui Slavici, „Moara cu noroc”. Aici mai mult decât oriunde, hanul pare a fi un
suprapersonaj, care agresează psihic personajele. Slavici introduceîn literatura română
imaginea stepei, a pustiului lipsit de sentimente, a unei „terra incognita” care pare să aducă
prosperitate. Pornind spre spațiul ales pentru îmbogățire, Ghiță străbate un drum simbolic,care
trece prin „păduri și țarini”, lăsând în urmă „locurile bune” și coborând apoi într-o vale, de
unde, mai departe, „încep locurile rele”. Traseul poate semnifica o ciudată coborâre în Infern,
iar poziționarea morii la granița dintre bine și rău semnfică alegerile pe care eroul va trebui să
le facă. Spațiul este aici dușman omului, îl depersonalizează, hanul este simbol al deriziunii
umane, pentru că omul renunță la idealuri și morală, complăcându-se într-un mercantilism
derizoriu.
Slavici realizează și conexiuni mitice. Astfel, numărul 5, numărul de cruci aflate în fața
hanului, sugerează un număr magic, al fiilor Ținutului Luminos sau o poartă de acces dintre
două lumi; dincolo de ele se întinde Infernul, un spațiu predilect pentru tâlhari de felul lui Lică.
De altfel, în sufletul lui Ghiță se luptă două forțe, una a credinței în puritate, Lumină, alta
tenebroasă, de sorginte infernală, așa cum se vede din evoluția lui descendentă spre Tărâmul
Întunericului. Dincolo de cele 5 cruci, în spațiul Ineului, se întinde pustia, locuită de turmele
de porci ale lui Lică, aspect negativ, pentru că, potrivit unei legende celtice, din Infern ies la
iveală aglomerări de animale. Așadar, spațiul de la Moara cu noroc este iterferent, fără o
delimitare clară între Sacru și Profan, dar cu posibilitate clară de alegere a Luminii sau
Întunericului. Această valență de graniță a hanului este susținută și de numele său, cuvântul
„noroc” semnificând aici „soartă”, iar conotația termenului „moară” fiind aceea de
transformare, de schimbare. Deși nu mai este demult o moară, locul „macină” în continuare
destine, alegând în final pleava de produsul bun. Ghiță nu va reuși să păstreze ce era bun în
destinul său, rămânând cu pleava, adică banii, pentru care va pierde în final tot.
Cu totul altfel este Hanul Ancuței, vestitul topos sadovenian. Inspirat de un loc real,
acesta „nu era han, era cetate”. Descrierea din incipitul volumului creează imagine unui spațiu
situat parcă într-o atemporalitate a fericirii, unde oamenii revin după ani și își povestesc
întâmplări petrecute tot aici, cândva, în vremea tinereților lor. Ei se schimbă, Ancuța de acum
35